fbpx

Vadim Krasnoselski consideră că escaladarea situației în regiunea transnistreană ar putea duce la un război mondial

Liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, consideră că escaladarea situației în regiunea transnistreană ar putea duce la un război mondial. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni, la postul loc „Pervîi Pridnivstrovskii”. Potrivit lui Krasnoselski, forumul pentru reintegrare, care urmează să fie organizat la Chișinău pe 11 aprilie, în colaborare cu Biroul politici de reintegrare, ar urma să „legitimeze măsurile de presiune asupra regiunii transnistrene”, scrie Newsmaker.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Se pare că Moldova și mulți participanți la procesul de negociere, cei care vor participa la acest forum, ca să spunem așa, jonglează cu făclii aprinse într-o pulbere. Dar acesta este un lucru periculos. Poate să sară și în aer, mai devreme sau mai târziu. Întotdeauna am spus – nu vă atingeți de Transnistria. Escaladarea în Transnistria este calea către război. Poate la un război mondial. (…) Totul este probabil”, a spus Krasnoselski.

El a adăugat că se bazează „pe bunul simț al tuturor participanților la procesul de negociere”.

Răspunzând unei întrebări despre forumul, care se organizează pe 11 aprilie la Chișinău, Krasnoselski a menționat că „acest forum vrea să legitimeze măsuri de presiune asupra Transnistriei”.

Articole asemănătoare

Back to top button