fbpx

urmărește LIVE | Revoltați că sunt discriminați de guvernare, orheienii s-au adunat la Adunarea Generală a orașului

Atitudinea discriminatorie a autorităților în raport cu locuitorii Orheiului, i-au făcut pe cetățeni să se adune în cadrul unei manifestații de amploare denumite Adunarea Generală a orheienilor. Acesta este anunțul organizatorilor care au invitat oamenii în parcul central al orașului – OrheiLand.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conducerea orașului, alături de reprezentanții partidului ȘOR în Parlamentul Republicii Moldova, a anunțat că în cadrul evenimentului vor fi luate decizii importante în raport cu activitatea parcului OrheiLand.  În același timp, administrația OrheiLand a adoptat o declarație prin care condamnă și califică drept nefondate afirmațiile conținute într-un comunicat al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), considerâdu-le drept politice și care induc în eroare cetățenii țării.

În mesaj se arată că pe teritoriul parcului sunt luate măsuri stricte pentru a asigura securitatea vizitatorilor și a respecta normele sanitar-epidemiologice, personalul care a fost suplimentat este bine instruit și pregătit, iar obiectivul este unul dintre cele mai sigure din țară.

Articole asemănătoare

Back to top button