fbpx

Un tânăr s-ar fi înecat în lacul din Parcul Valea Trandafirilor din capitală

În seara zilei de 22 iunie 2024 către ora 20:15 salvatorii și scafandrierii IGSU au fost solicitați pentru efectuarea lucărilor subacvatice, după ce o persoană se presupune că s-ar fi înecat. Cazul a avut loc în lacul din Parcul Valea Trandafirilor din municipiul Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fața locului au intervenit angajații Direcției regionale căutare-salvare nr.1 și efectivul Detașamentului salvatori și pompieri Centru. Ajunși, aceștia au început lucrările de căutare subacvatică, însă persoana nu a fost de găsit, anunță IGSU.

Astfel, către dimineața zilei de 23 iunie scafandrierii au continuat lucrările de căutare, iar către ora 07:36 cadavrul persoanei, un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost depistat și extras la mal.

În acest context, IGSU atenționează repetat cetățenii despre riscul nerespectării regulilor de comportament în timpul scăldatului. Salvatorii îndeamnă oamenii să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare. Mai mult, specialiștii îndeamnă populația să evite scăldatul pe timp de noapte, dar și în urma consumului băuturilor alcoolice.

În caz de situații de risc și excepționale, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

Articole asemănătoare

Back to top button