fbpx

„Tare vreau”. Un tânăr a oferit noului Guvern o listă cu sugestii de reforme de care are nevoie Moldova

Traian Chivriga, fondatorul mai multor startupuri din Moldova, a scris pe rețelele de socializare o listă de reforme pe care le așteaptă Moldova și pe care tânărul și-ar dori să le ia în considerație și să le pună în aplicare noul Guvern.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De la reforme în presă, în serviciile medicale și până la restructurări ale universităților din țară, Traian propune 13 idei care ar face Moldova o țară mai bună. Tânărul a dezvoltat fiecare idee în parte, aducând destule argumente pentru a explica necesitatea acestora.

Fără introduceri lungi, Chivriga și-a început lista cu cuvintele „Tare vreau”:

1. Să se implementeze un sistem de carduri medicale ce stochează și permite accesarea istoricului medical de pe orice device, iar informația să poată fi accesată de orice doctor care lucrează, fie la stat sau în serviciul privat.

2. Să fie creat un proces prin care să poți crea, să gestionezi și să radiezi un SRL total online, pentru a evita ca la fiecare jumătate de an să mergem după extras din registru, de exemplu, ori să fie anulată factura fiscală printată, și să ajungem la electronic invoicing.

3. Să fie creat un fond anual de susținere a presei, astfel încât, orice instituție de presă să poată beneficia de un suport financiar pentru minimul necesar de existență. De dorit ca cei ce vor decide finanțările să nu fie aleși de Guvern sau Parlament.

4. Să fie refăcute toate incubatoarele de afaceri create în regiune în mini Tekwill-uri, care să creeze și să distribuie content educațional.

5. Să fie reformată din temelii Universitatea Agrară, prin aducerea unui management eficient și investiții în dezvoltarea capacității de crearea a inovațiilor în domeniul agricol. (Tare ar fi bine ca board-ul universității să fie compus majoritar din directori ale celor mai mari companii agricole).

6. Să fie restructurată și întinerită Academia de Științe, tare vreau ca la noi în universități să fie practicat la maxim research-ul academic.

7. Să fie creat un fond de investiții în startup-uri după modelul Yozma din Israel, care va oferi finanțări potrivite oricărui investitor privat și va suporta toate pierderile în caz de eșec de pe urma investiții, iar profiturile să revină doar investitorului privat.

8. Să fie alocate o serie de clădiri și teritorii care sunt în paragină asociațiilor de tineret/culturale pentru a fi valorificate. De dorit să fie locații fără plată de chirie pentru minim 10 ani. (Să trăiască hypsterismul!)

9. Ca tot bugetul pentru drumuri bune să fie alocat la conectarea orașelor Iași-Chișinău-Bălți. Tare ar fi bine să putem călători de la Chișinău la Iași ori Bălți cu trenul în mai puțin de o oră și jumătate.

10. Ca autoritățile fiscale să vadă în orice plătitor de taxe, un client pe care trebuie să-l deservească la cel mai înalt nivel. Când oamenii o să primească ceva de la procesul de achitare a taxelor, nivelul contribuțiilor va crește.

11. Ca orice ambasador al Republicii Moldova să primească o listă de KPI-uri, precum: numărul de investitori străini invitați în Moldova, numărul companiilor moldovenești ajutate în intrarea pe piețele străine și numărul de moldoveni reîntorși în țară de pe urma politicilor externe.

12. Să se ofere stimulente ca procesele de judecată să fie mai scurte, iar cei care au greșit în fața legii din varii motive, să nu fie pecetluiți pentru intreaga viață că au încălcat legea.

13. Să se investeasca într-un program ecologic la nivel de țară, unde să avem interzicerea plasticului de unică folosință, crearea centrelor de sortare și reciclare a deșeurilor, împădurirea zonelor cu risc înalt de alunecări, curățarea tuturor lacurilor/râurilor și astuparea fântânilor poluate.

Totuși, deși cu o viziune despre reformele de care ar avea nevoie țara noastră și ar fi bine-venite pentru a schimba lucrurile spre bine, Traian își vede ideile ca pe niște vise despre care prietenii lui spun că vrea prea multe.

Articole asemănătoare

Back to top button