fbpx

Sursa mirosului neplăcut din capitală, deconspirată? Ar fi vorba despre 3 tone de resturi de pește

De câteva zile, subiectul cu privire la mirosul neplăcut din capitală este discutat de către toate instituțiile competente, până și de Procuratura Generală care a inițiat două dosare penale în acest sens. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit S.A. „Apă-Canal Chișinău, sursa duhorii ar fi generată de activitatea dubioasă a unor agenți economici din oraș.

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției se menționează faptul că mirosul neplăcut din Chișinău, înregistrat în ultima perioadă, ar fi cauzat de către consumatori non-casnici care deversează direct la Stația de Epurare ape uzate cu concentrații maxim-admisibile.

Mai mult decât atât, una dintre problemele primordiale ale mirosului în oraș ar fi resturile de pește.

„Drept dovadă, circa 3 tone de resturi de la pește au fost depistate în grătarele de la Stația de Epurare. Astfel, pe parcursul zilei de ieri, specialiștii furnizorului de apă au efectuat mai multe controale la unii agenți economici. Prin urmare, la unul dintre aceștia, care se ocupă cu prelucrarea peștelui, au fost depistați chiar în sistemul de canalizare resturi de pește”, se arată în mesajul celor de la Apă-Canal Chișinău.

Potrivit reprezentanților instituției, ar fi vorba despre activitatea deviantă a S.R.L. „Slavena Lux”, situat pe str. Valea Bâcului 1/1 și S.R.L. „Zernoff”.

„În acest context, specialiștii ACC vor estima prejudiciile aduse sistemului de canalizare și SE. Mai mult, cei vinovați de situația creată vor fi pedepsiți. De asemenea, verificările agenților economici și prelevarea probelor vor continua și în următoarele zile. Responsabilii furnizorului de apă estimează că lista agenților economici vinovați de situația creată vor crește”, au mai precizat reprezentanții ACC.

Amintim că, în baza informațiilor publicate în presă, Procuratura Generală s-a autosesizat referitor la mirosul neplăcut ce persistă în Chișinău și poluarea râului Bâc și a dispus inițierea a două procese penale pentru elucidarea complexă a circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a daunelor cauzate.

Articole asemănătoare

Back to top button