fbpx

SUA: Google sistează toate reclamele politice înaintea inaugurării lui Biden

Google, furnizorul de servicii de internet deţinut de compania Alphabet, a anunţat firmele de publicitate că sistează toate reclamele politice pe platformele sale cel puţin până la 21 ianuarie, a doua zi după ceremonia de preluare a mandatului noului preşedinte al SUA, Joe Biden.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia a fost luată drept urmare a violenţelor de săptămâna trecută, de la Capitoliul din Washington, sediul Congresului Statelor Unite, transmite Agerpres.

Întreruperea vizează toate reclamele care se referă la impeachment – procedura de demitere a preşedintelui american de către Congres, la inaugurare sau la protestele de la Capitoliu.

Măsura va intra în vigoare începând de joi și nu sunt exceptate nici organizaţiile de ştiri, nici reclamele comerciale.

Google a anulat în 10 decembrie anul trecut o interdicţie temporară privind reclamele legate de ştiri, intrată în vigoare după închiderea urnelor la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie pentru a împiedica dezinformare şi alte abuzuri pe platformele sale online.

Şi reţeaua socială Facebook a sistat reclamele politice după alegeri, permiţându-le pentru scurt timp doar în preajma alegerilor pentru Senatul SUA desfăşurate luna aceasta în statul Georgia.

O purtătoare de cuvânt a Google a declarat că firma a utilizat o versiune limitată a politicii privind „evenimentele sensibile” începând cu asaltul unor manifestanţi asupra Capitoliului, din 6 ianuarie; nu au mai fost permise reclamele care se refereau la violenţele motivate politic.

Citește și: Ciocniri violente în Congresul de la Washington. Susținătorii lui Trump au intrat cu forța în Capitoliu, unde a început validarea rezultatulor alegerilor

Google urmăreşte interzicerea conţinutului care poate exploata evenimente cum ar fi urgenţele sanitare sau dezastrele naturale.

În e-mailul prezentat de Reuters, Google le reaminteşte agenţiilor de publicitate şi politica sa împotriva reclamelor care incită la ură sau violenţă.

„Având în vedere evenimentele de săptămâna trecută, suntem extrem de vigilenţi privind aplicarea regulilor la orice reclame care pot fi interpretate rezonabil ca încălcări ale acestei limite”, arată gigantul serviciilor internet.

Te-ar putea interesa: Premieră în SUA. Trump va fi supus unei noi proceduri de punere sub acuzare, după ce Pence a refuzat îndepărtarea lui

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button