fbpx

Spînu, despre declarațiile lui Putin privind contractul Moldovagaz cu Gazprom: „Am reușit să obținem un contract bun atunci”

Andrei Spînu a confirmat declarațiile președintelui rus, Vladimir Putin, privind contractul semnat de autoritățile de la Chișinău cu Gazprom. Vicepremierul a ținut să precizeze că în lunile septembrie și octombrie, s-a propus prelungirea acelui contract, dar „formula nu a fost acceptată”. Declarațiile au fost făcute în cadrul cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vicepremierul Andrei Spînu a menționat că formula din contract „a fost propusă de partea noastră”, dar că pentru prelungirea contractului, nu a fost acceptată acea formulă.

„Da, noi am reușit să obținem un contract bun atunci și avem un contract bun. Formula care a fost propusă în contract a fost propusă de partea noastră, pentru că Gazprom insista pe preț de piață”, a subliniat Andrei Spînu.

„În septembrie și toată luna octombrie, noi am propus ca acel contract să fie prelungit. Această formulă nu a fost acceptată și noi am găsit acel compromis în care 30% să fie spot pe timp de iarnă 70% petrol, iar vara să nu acceptăm 100% spot, dar am introdus acele 30% preț de petrol”, a adăugat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Amintim că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că la insistența sa Gazprom a încheiat contractul de livrare a gazelor naturale cu Republica Moldova. Șeful gigantului rus, Alexei Miller, a cerut preț de piață în timpul negocierilor, dar Chișinăul nu a fost de acord. Ulterior, acesta l-a sunat pe Putin, iar cel din urmă i-ar fi sugerat să accepte condițiile părții moldovenești și să vândă Republicii Moldova gaze la „prețuri preferențiale.

Articole asemănătoare

Back to top button