fbpx

Șoferul care se face vinovat de tragicul accident de la Ghidighici, plasat în arest la domiciliu. Procurorii sunt indignați

Procurorii sunt indignați de decizia magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care l-au plasat în arest la domiciliu pe bărbatul de 34 de ani, vinovat de producerea accidentului de la Ghidighici. În urma impactului, o femeie de 32 de ani și fiica ei de doar șapte luni au murit, iar fiul ei de patru ani și soțul de 25 de ani au ajuns la spital, scrie moldova1.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii susțin că vor contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău. Prezent la ședința de judecată, șoferul, care în momentul producerii tragediei era în stare de ebrietate, a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor și și-a ascuns fața cu o glugă.

Procurorii au solicitat instanței 30 de zile de arest în penitenciar și retragerea permisului de conducere șoferului care a provocat tragedia. Potrivit lor, aflat în libertate, bărbatul în vârstă de 34 de ani s-ar putea eschiva de la urmărirea penală. Magistrații au admis doar parțial solicitările lor.

„Se aplică măsura preventivă arestul la domiciliu pe un termen de 30 de zile. Se ridică provizoriu permisul de conducere a mijloacelor de transport”, a cerut judecătorul Serghei Papuha de la Judecătoria Ciocana.

Procurorii nu sunt de acord cu decizia magistraților și susțin că o vor ataca la Curtea de Apel.

„Dumnealui recunoaște vinovăția în comiterea infracțiunii încriminate, ceea ce ține de concentrația de alcool în sânge urmează a fi stabilită, preventiv în stare alcoolică de grad avansat. – Poliția a declarat că avea 0.66, este adevărat acest lucru? – În aerul expirat, da. – Ce viteză avea? – Nu știu, la moment nu a fost stabilită, dar avea viteză exagerată”, a declarat Mircea Ciobanu, procuror de caz, în discuția cu presa.

Șoferul de 34 de ani este cercetat penal pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport în stare de ebrietate.

Pentru fapta sa, el riscă până la 12 ani de închisoare. Amintim că tragedia s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute, în comuna Ghidighici din municipiul Chișinău. Aflat în stare de ebrietate și conducând cu viteză excesivă, șoferul a pierdut controlul volanului și a ciocnit violent un alt automobil, în care se aflau soții și cei doi copii ai lor.

În urma impactului, femeia de 32 de ani și fiica lor de doar șapte luni au murit, iar fiul, de patru ani, și soțul, de 25 de ani, s-au ales cu traumatisme.

Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

Articole asemănătoare

Back to top button