Șoferul care ar fi provocat accidentul de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nu era în stare de ebrietate. Bărbatul nu colaborează cu anchetatorii

Direcția de Poliție a mun. Chișinău informează că au parvenit rezultatele expertizei sângelui conducătorului auto care ar fi provocat accidentul de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. Bărbatul nu era în stare de ebrietate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit informațiilor, pentru stabilirea prezenței sau absenței alcoolului în organismul acestuia, conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice imediat ce a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă. La fel, potrivit oamenilor legii, șoferul automobilului Dacia Logan și pasagerii care se aflau în unitatea de transport în momentul impactului sunt în afara oricărui pericol.

Poliția anunță că bănuitul nu colaborează cu organele de urmărire penală. Organele de drept continuă investigațiile, pentru a stabili toate circumstanțele, iar acțiunile de urmărire penală sunt efectuate sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău.

Amintim că, în noapte de 17 mai, la intersecția străzii Ismail cu bd. Ștefan cel Mare și Sfânt s-a produs un accident rutier grav. Un taximetrist și pasagerul acestuia au decedat, iar în presă au apărut informații că totul s-ar fi întâmplat în urma unui pariu cu miza de 50 de euro. Șoferul care s-ar face vinovat de producerea tragediei a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Victoria Laur

Recent Posts

Primul mesaj al premierului desemnat: „Obiectivele mele sunt…”

Candidatul PAS la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a publicat primul său…

15 ore ago

Statele membre UE au aprobat unanim negocierea clusterului 6 cu R. Moldova

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate vineri, 10 iulie,…

16 ore ago

Investitor cu studii la Harvard și experiență internațională. Cine este Vasile Tofan, candidatul PAS la funcția de premier?

Vasile Tofan, investitor cu experiență internațională în management și afaceri, este candidatul PAS la funcția…

17 ore ago

Alexandru Trubca renunță la mandatul de deputat pe fundalul informațiilor despre afacerile sale imobiliare

Deputatul Alexandru Trubca a anunțat vineri, 10 iulie, că-și depune mandatul de deputat în parlament,…

18 ore ago

Adunarea Populară a Găgăuziei și-a exprimat dezacordul față de decizia Curții Constituționale privind competențele autonomiei

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a adoptat vineri, 10 iulie, o declarație prin care își…

18 ore ago

video | PAS îl propune pe Vasile Tofan la funcția de premier al R. Moldova

Fracțiunea PAS îl va înainta la consultările de mâine pe Vasile Tofan la funcția de…

21 de ore ago