fbpx

Șefii de stat ai Poloniei, României și Ucrainei, în vizită oficială la Chișinău de Ziua Independenței. Anunțul Președinției

Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, va întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova în această săptămână. Liderul polon va ateriza la Chișinău joi, 26 august, urmând să aibă întrevederi cu Președintele Maia Sandu și cu alți oficiali de rang înalt.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

A doua zi, pe 27 august, Președintele Andrzej Duda va participa la acțiunile dedicate celei de-a 30-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.

Tot pe 27 august, la Chișinău se vor afla Președintele României, Klaus Werner Iohannis, și Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy.

Cei trei șefi de stat, alături de Președintele Maia Sandu, vor lua parte la festivitățile organizate în Piața Marii Adunări Naționale cu prilejul celor trei decenii de Independență a Republicii Moldova.

Ulterior, vor avea loc câteva întrevederi bilaterale, precum și o reuniune multilaterală a celor patru președinți. La final, se vor face declarații de presă.

Programul evenimentelor

26 august

14:05 – Ceremonia de întâmpinare a Președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda (Președinția Republicii Moldova)

16:10 – Declarații de presă comune ale Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda (Președinția Republicii Moldova)

18:15 – plantarea, de către Președintele Maia Sandu și Președintele Andrzej Duda, a unui arbore (Grădina Botanică)

27 august

09:20 – 09:50 – Ceremonia de depunere a florilor la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

10:10 – 10:45 – Festivitățile dedicate celei de-a 30-a aniversări a Independenței Republicii Moldova (Piața Marii Adunări Naționale)

12:10 – 12:40 – Declarații de presă comune făcute de Președinții Maia Sandu, Klaus Iohannis, Andrzej Duda și Volodymyr Zelenskyy (Președinția Republicii Moldova)

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button