fbpx

Scandal în Italia, după un anunț de angajare pentru recepționere în care se cerea femeilor poze în costum de baie

Un anunț de angajare pentru recepționere în Italia a generat un val de critici, deoarece candidatele trebuiau să trimisă o fotografie cu ele în costum de bani. „O asemenea rușine!”, a transmis pe Facebook un consilier regional din regiunea Campania.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Candidatele trebuia să nu aibă mai mult de 30 de ani, să arate bine și să aibă o dispoziție bună, se mai cerea în anunțul postat de o companie de securitate din Napoli. În plus, persoanele interesate trebuiau să aibă mașină și să vorbească fluent engleza, scrie Insider.

Pentru acest job se oferea un salariu lunar de 557 de dolari, iar timpul de lucru săptămânal era de 24 de ore pe săptămână, potrivit site-ului de știri italian Il Giornale.

Compania de securitate – Medial Service SRL – a eliminat ulterior cerința costumului de baie, dar anunțul fusese viralizat deja pe rețelele sociale și declanșase un val de critici, a scris The Guardian, citată de digi24.ro.

Una dintre critici a fost legată de anunțul considerat sexist, iar alta s-a referit la salariul oferit – 557 dolari pe lună pentru 24 de ore pe săptămână (sau aproximativ 5,80 dolari pe oră). Potrivit portalului de locuri de muncă al Glassdoor, salariul mediu lunar pentru un recepționer în Italia este de aproximativ 1.370 dolari.

Și autoritățile locale au criticat acest anunț. Chiara Marciani, consilier pe probleme de muncă în Napoli a spus că este „absurd” și „nepotrivit”.

„Este scandalos din mai multe puncte de vedere, începând cu căutarea unei femei sub 30 de ani și cu salariul absurd de nepotrivit locului de muncă, angajamentului și activității care se cere”, a declarat Marciani, potrivit Il. Giornale.

Ministerul Muncii și Politicilor Sociale din Italia a cerut să se facă o anchetă cu privire la această problemă. Potrivit Il Giorno, compania s-a apărat spunând că anunțul de angajare a fost postat dintr-o eroare a „unui angajat fără experiență”. Totodată, compania a recunoscut că cerința privind costumul de baie era inadecvată.

La rândul său, Severino Nappi, un consilier regional din Campania a criticat anunțul susținând că se concentrează pe calități care nu au legătură cu postul.

„O asemenea rușine!” a scris el pe Facebook. „Nici un cuvânt despre abilitățile necesare sau despre cerințele postului. Oricine are dreptul de a fi evaluat pentru abilitățile sale, experiențele și dorința de a da tot ce e mai bun, cu siguranță nu pentru aspectul său fizic”, a adăugat Nappi.

Articole asemănătoare

Back to top button