„S-a creat o imagine falsă”. Angajatul ANRE, cercetat de CNA, a fost scos de sub urmărire penală
Angajatul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, cercetat pentru că fi acționat în interesul unui agent economic pentru a grăbi procesul de înregistrare a documentelor pentru obținerea unei licențe, a fost scos de sub urmărire penală.
Cauza a fost clasată „pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii”. ANRE aduce clarificări în acest sens, indicând că ordonanța a fost emisă de Procuratura municipiului Chișinău în urma anchetei efectuate.
„Investigațiile au demonstrat că angajatul ANRE nu a comis faptele de care era bănuit, iar comunicatul CNA din 24.05.2024, care a fost larg mediatizat, a creat o imagine falsă asupra acestuia, dar și a instituției în general. Din respect pentru adevăr și pentru a proteja integritatea profesională a angajaților, Agenția consideră necesar ca situația să fie clarificată public”, transmite instituția.
Ofițerii CNA au efectuat acțiuni de urmărire penală în biroul unui angajat al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit responsabililor, consultantul Secției Licențiere ar fi acționat în interesul unui agent economic pentru a grăbi procesul de înregistrare a documentelor pentru obținerea unei licențe.