fbpx

Rușii au decis! Vladimir Putin are posibilitatea să fie președinte până în 2036

Astăzi s-au prezentat rezultatele finale ale referendumului din Federația Rusă. Așadar, în proporție de 77,92%, cetățenii au votat pentru revizuirea Constituției țării, iar una dintre principalele modificări îi oferă posibilitatea lui Vladimir Putin să fie președinte până în 2036.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Participarea la vot a fost în jur de 65%, iar împotriva modificărilor propuse au votat doar 21,27% dintre ruși. Referendumul a avut loc timp de o săptămână. Drept măsură de precauție, în contextul pandemiei, alegătorii au trebuit să îmbrace măști și mănuși de protecție.

Un amendament dintre cele votate se referă la faptul că Vladimir Putin să mai poată fi la putere încă timp de două mandate după terminarea acestuia. Mai exact, dacă va câștiga alegerile, el va avea posibilitatea să fie președinte până în 2036, atunci când va împlini vârsta de 84 de ani.

De asemenea, cetățenii din Rusia au mai votat pentru introducerea în Constituție a următoarelor aspecte: credinţa în Dumnezeu, căsătoria rezervată heterosexualilor, învăţământul patriotic, dar şi garanţii sociale, precum indexarea pensiilor.

În ciuda scorului răsunător, cei din opoziție, printre care și Aleksei Navalnîi, spun că rezulatul este o „enormă minciună”, transmite Agerpres.

Articole asemănătoare

Back to top button