fbpx

Rusia, condamnată din nou la CtEDO. Motivul pentru care țara va fi nevoită să achite 80.000 de euro vizează regiunea transnistreană

Rusia a fost condamnată din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. CtEDO a publicat marți trei hotărâri prin care a stabilit violarea Convenției Europene, în privința a opt reclamații din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv din zona de securitate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei care au prezentat cauzele Înaltei Curți de la Strasbourg sunt avocații Asociației Promo-LEX, care s-au referit la violarea dreptului la proprietate, încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și detenția reclamanților în condiții inumane.

Violările ar fi avut loc în perioada 2006-2010, atât în regiunea transnistreană, cât și în zona de securitate (s.Varniţa, r. Anenii Noi şi s.Corjova, r. Dubăsari).

În total, Federaţia Rusă a fost obligată să achite suma de 80.550 de euro în urma celor trei decizii ale Curţii Europene pentru Drepturile Omului, transmite tvrmoldova.md.

Începând cu anul 2004, CtEDO a pronunțat 25 de hotărâri cu privire la 39 de cauze transnistrene. Numărul reclamanţilor ajunge la 1873, dintre care 3 persoane juridice.

Articole asemănătoare

Back to top button