fbpx

update | Guvernul R. Moldova, reacție referitor la legea propusă în România, care va permite militarilor români să intervină în alte țări

(update) Guvernul R. Moldova a venit cu o reacție referitor la legea propusă în România, care va permite militarilor români să intervină în alte țări:

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„R. Moldova este un stat neutru. Această neutralitate este sprijinită inclusiv de către cetățenii țării și orice modificare a acestui subiect este în mâinile cetățenilor. Noi ne dorim pace, liniște, asta își dorește guvernul. Și modernizarea țării în avansarea parcursului european.

Tot felul de mesaje absolut teoretice și care nu își au la bază substract factologic propun să nu le discutăm la această etapă și să le plasăm la linia de presupuneri care nu se vor materializa”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Știrea inițială:

Statul român își construiește instrumente pentru a proteja cetățenii români din Republica Moldova și Ucraina. 

Proiectul legii apărării naționale, pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale, introduce în premieră conceptul intervenției României pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național. Legile existente nu prevăd această posibilitate. Noul instrument, pus la dispoziția președintelui României, apare în contextul în care Republica Moldova este sub amenințarea hibridă a Federației Ruse, iar statisticile oficiale arată că peste 600.000 de moldoveni au și cetățenia română, transmite G4Media.

Ce prevede exact proiectul legii apărării naționale:

Articolul 4, alineatul 4:

Preşedintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național, conform legii.

Mecanismul propus de MApN pune această decizie în atribuțiile președintelui țării, la propunerea primului ministru.

De asemenea, proiectul de lege prevede că Parlamentul aprobă angajarea forțelor militare în afara teritoriului României.

Articolul 4, alineatul 3:

„Parlamentul aprobă angajarea unor capabilități militare și nonmilitare pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, pentru contracararea amenințărilor hibride, la propunerea președintelui României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.

Context

România nu are în acest moment nici un instrument legal prin care să poată veni în sprijinul cetățenilor români din Republicii Moldova sau din Ucraina în cazul unei agresiuni militare a Federației Ruse.

Oficialii din Republica Moldova au avertizat constant că Federația Rusă duce un război hibrid împotriva țării.

Articole asemănătoare

Back to top button