fbpx

Regimul de la Tiraspol declară că nu va permite efectuarea recensământului populației și a locuințelor în regiunea transnistreană

Autoritățile separatiste de la Tiraspol blochează desfășurarea recensământului populației și a locuințelor în comun Corjova și în alte localități din raionul Dubăsari. Anunțul a fost făcut de Biroul Politici de Reintegrare, care menționează că „Tiraspolul continuă să mențină bariere artificiale între ambele maluri ale Nistrului și să manifeste abordări de confruntare permanentă cu autoritățile de la Chișinău”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Reprezentantul politic de la Tiraspol cât și delegația Tiraspolului în Comisia Unificată de Control au comunicat un refuz categoric în privința asigurării accesului și oferirii garanțiilor de securitate, au calificat ca fiind provocatoare inițiativa Chișinăului și au politizat-o excesiv, precum și au insistat pe abținerea de la acest proces în perimetre generatoare de potențiale focare de tensiune.”

Amintim că în perioada 08 aprilie-07 iulie 2024 în Republica Moldova se va desfășura recensământul populației și locuințelor.

În premieră, Recensământul va fi realizat pe tablete, cu aplicarea metodelor noi de colectare a datelor, fiind o alternativă modernă a tradiționalei colectări de date statistice pe hârtie. De asemenea, BNS, cu suportul autorităților publice locale și altor parteneri, urmează să angajeze peste 4 mii de recenzori din toată țara care vor fi antrenați în procesul de recenzare a populației.

Informațiile colectate la Recensământ vor fi folosite pentru calculul numărului populației rezidente a Republicii Moldova la data de referință a recensământului, cu dezagregare la nivel detaliat în profil teritorial, elaborarea altor indicatori de recensământ, pentru constituirea bazei de sondaj a cercetărilor statistice în gospodăriile populației realizate de către BNS etc.

Articole asemănătoare

Back to top button