fbpx

„Rectorii mai nu se iau la pumni pentru a împărți abiturienții”. Monica Babuc își amintește de perioada când era ministru

Liderul interimar al Partidului Democrat din Moldova, Monica Babuc, fosta ministră a Educației, susține reforma învățământului și spune că „29 de universități pentru o țară ca Republica Moldova este un lux nepermis.”

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai mult, Babuc și-a amintit despre cum rectorii se bat, la propriu, pentru abiturienți.

„Am asistat la o asemenea bătălie (aproape bătaie) între doi rectori de instițutii superioare de învățământ, care în biroul ministrului mai nu s-au luat la pumni la propriu, învinuindu-se reciproc de manipulare și racolare incorectă de abiturienți. A fost penibil…”, a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Monica Babuc.

Fosta ministră a mai adăugat că unele prevederi, cum ar fi păstrarea ASEM, „stârnesc întrebări”.

„Este clar că atunci când într-o singură țară există, de pildă, profil economic în 10 universități și profil juridic în 17, instituțiile de învățământ superior se vor bate crâncen pentru fiecare student, făcând tot ce-i posibil ca să-și pună piedici una-alteia la capitolul atractivitate,” a mai scris Babuc.

Amintim că luni, 27 iunie, Ministerul Educației și Cercetării a dat start unei noi reforme numite „Universități Moderne”. Astfel, mai multe instituții de învățământ superior din Republica Moldova urmează a fi absorbite.

Ulterior, Universitatea de Stat din Tiraspol și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport au anunțat că se împotrivesc procesului de absorbție. Potrivit deciziei Ministerului Educației, cea dintâi urmează să fie absorbită de Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, iar cea de a doua – de către Universitatea de Stat din Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button