fbpx

„Purtaţi costum, nu verde ca Zelenski”: Recomandări pentru oficialii europeni ce merg la Kiev pentru summitul UE-Ucraina

Un tren plin cu oficiali UE se pregăteşte să ajungă joi în Ucraina, la Bruxelles, pentru un summit UE-Ucraina. În aceste condiții oficialilor europeni le-a fost transmisă o notă internă de pregătire a călătoriei, în care sunt instrucţiuni clare, inclusiv în materie de cod vestimentar, pentru că hainele pot transmite un mesaj, scrie POLITICO, potrivit News.ro, citat de HotNews.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Este un truism pe care politicienii se feresc să îl recunoască, dar în munca lor contează adesea la fel de mult ca politica reală şedinţele foto şi simbolismul pe care îl transmit. Asta ar putea explica de ce, chiar înainte ca UE să finalizeze agenda şi lista de invitaţi pentru viitorul summit din Ucraina – când o mulţime de oficiali ai UE vor avea discuţii cu liderii ucraineni – a fost distribuită o notă internă cu un mesaj clar: există un cod vestimentar.

Recomandat: „Ţinuta obişnuită de afaceri” (sau aşa cum veniţi la Bruxelles). Exclus: „Verde, kaki sau culori prea vii” (mai puţin frecvente şi în Cartierul European). Aceasta este esenţa notei interne văzute de POLITICO în ceea ce priveşte ţinuta.

Motivul notei, trimisă încă de săptămâna trecută, este, se pare, o încercare de a rezerva aspectul militar gazdelor şi preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut din tricoul verde militar uniforma sa omniprezentă în timpul războiului. Cei responsabili cu organizarea la UE sunt probabil foarte conştienţi de faptul că este un stil adecvat pentru cei care luptă împotriva unei invazii ruse brutale – dar poate mai puţin potrivit pentru un comisar european, comentează POLITICO.

Nota – trimisă de Secretariatul General al Comisiei, care se ocupă cu stricteţe de serviciile de logistică şi protocol pentru această deplasare – nu oferă nicio explicaţie pentru interdicţia culorilor aprinse cu această ocazie, însă diplomaţii UE au declarat că este în conformitate cu aşteptările europene de a nu exagera cu imaginea şi de a rămâne consecvenţi cu mesajul politic. La urma urmei, UE ar putea fi nevoită să dezamăgească Ucraina în chestiuni spinoase, cum ar fi dorinţa acesteia de a adera rapid la blocul comunitar.

Oficialii UE au găsit modalităţi de a-şi arăta solidaritatea vestimentară cu Ucraina în trecut. În timpul discursului său anual privind starea Uniunii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a purtat o ţinută în galben şi albastru aprins, reflectând steagul ucrainean. Şi celelalte femei din Comisia Europeană i s-au alăturat din public şefei lor, făcând astfel o declaraţie de solidaritate prin intermediul modei, reaminteşte POLITICO.

Oricum ar fi, vor exista puţine şanse pentru schimbări de ţinută în timpul viitorului summit UE-Ucraina, care se va desfăşura joi şi vineri la Kiev – pur şi simplu pentru că nu există timp şi spaţiu.

Suntem rugaţi să călătorim cu un bagaj uşor (rucsac sau ceva similar), evitând valiza, dacă este posibil”, se arată în notă. „Deoarece timpul exact de călătorie este imposibil de prevăzut, este recomandabil să fim pregătiţi să mergem la sosire direct din tren la întâlniri, în caz de nevoie”, continuă documentul.

„Vă rugăm să fiţi pregătiţi pentru alimente de bază”

Ca sfat practic, fiind vorba despre o călătorie pe timp de iarnă, călătorilor li s-a spus că „se recomandă încălţămintea confortabilă şi, de asemenea, o jachetă/un palton călduros„.

În mod previzibil, participanţii ar trebui să se aştepte la confort limitat în timpul călătoriei. „Cutiile cu mâncare rece vor fi distribuite în tren, dar vă rugăm să fiţi pregătiţi pentru alimente de bază”, avertizează nota.

Trenul în sine va fi destul de aglomerat, în orice caz departe de compartimentul confortabil pe care preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit într-un tren cu vagon de dormit cu care s-a deplasat în Ucraina anul trecut: „Vor fi canapele de dormit individuale, cu o toaletă comună în fiecare vagon, fără băi„, precizează nota.

Pentru a evita ca deplasarea să capete ceva din izul unei excursii cu clasa, au fost rezervate camere de hotel în Kiev „pentru a fi folosite pe timp de zi, joi, dacă timpul permite să mergem acolo înainte de începerea reuniunilor„, specifică nota.

Fiind acordată atât de multă grijă aparenţelor, călătorilor li se reaminteşte că orice fotografie trebuie să susţină în mod credibil – şi nu să înlocuiască – mesajul politic pe care oficialii UE merg acolo pentru a-l transmite. „Vă rugăm să reţineţi că, în timpul reuniunilor cu membrii guvernului ucrainean, este de aşteptat ca membrii Colegiului să intervină atunci când este necesar„, se mai arată în nota cu instrucţiuni văzută de POLITICO.

Kievul găzduiește vineri un summit UE-Ucraina. Este un „semnal puternic” trimis Moscovei

Premierul ucrainean Denîs Șmihal a confirmat în urmă cu două zile organizarea unui summit Ucraina-UE vineri la Kiev, despre care spune că ar trebui să trimită un „semnal puternic” Moscovei, la aproape un an de la începutul invaziei ruse, relatează AFP.

Summitul este un punct important, la câteva luni după ce Kievul a obținut statutul de candidat oficial la Uniunea Europeană.

Faptul că acest summit are loc la Kiev este un semnal puternic adresat atât partenerilor noștri, cât și inamicilor noștri”, a spus Șmîhal în timpul unei reuniuni de guvern, spunând „să așteptăm de la summit o evaluare intermediară pozitivă a eforturilor noastre pentru integrare„.

Cele două zile cu puternice conotații diplomatice trebuie să permită „Europei să creadă în victoria Ucrainei”, a insistat el.

Articole asemănătoare

Back to top button