fbpx

Procurorii cer suspendarea provizorie a prodecanei facultăţii de Jurnalism de la USEM

Procurorul anticorupţie de caz, în dosarul prodecanei facultăţii de Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării din cadrul Universității de Studii Europene din Moldova (USEM), a cerut astăzi suspendarea din funcţie a acesteia. Demersul a fost expediat pe numele rectorului USEM, iar printre motivele invocate în solicitare este şi riscul de influenţare a martorilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Prodecana facultăţii de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USEM a fost reţinută de CNA, pe 15 iunie, în urma unui denunţ depus de o studentă. Potrivit acesteia, prodecana i-ar fi cerut 3000 de lei pentru o promova la examenul tezei de licenţă.

Amintim că în denunţul recepţionat, studenta a declarat că urma să susţină teza de licenţă, dar că la verificarea acesteia prodecana nu a fost mulțumită de calitatea materialului prezentat. În consecință, femeia i-ar fi propus o teză deja scrisă în schimbul a 3000 de lei.

Ca să evite transmiterea directă a banilor, suspecta i-a propus studentei să-i achite una din ratele creditului (3000 de lei), contractat de aceasta pentru cumpărarea unui telefon cu preţul de aproximativ 28 000 de lei.

Prodecana a fost reținută pentru 72 de ore, dar mai târziu a fost eliberată prin ordonanță din motive de sănătate.

Articole asemănătoare

Back to top button