Procesul de vetting a fost stopat după oprirea finanțării USAID. Precizările Maiei Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că procesul de vetting a fost suspendat temporar din cauza lipsei fondurilor necesare pentru funcționarea Comisiei de Vetting.
Șefa statului, Maia Sandu, a precizat că se caută alternative pentru a înlocui finanțarea oferită anterior de USAID cu sprijin european. Până la identificarea resurselor financiare, activitatea comisiei rămâne blocată.
Decizia vine în contextul în care noul președinte al SUA, Donald Trump, în primul său ordin executiv după preluarea celui de-al doilea mandat, a dispus înghețarea programelor de asistență externă pentru 90 de zile. Acestea urmează să fie reevaluate pentru a se determina dacă sunt în concordanță cu obiectivele administrației Trump.
Comisia de Vetting a fost instituită prin Legea nr. 65 din 30 martie 2023, având misiunea de a efectua o evaluare unică și excepțională a integrității etice și financiare a unor categorii de judecători din Republica Moldova. Aceasta este un organ temporar, format din 6 membri: 3 desemnați de fracțiunile parlamentare, respectând echilibrul dintre majoritate și opoziție, și 3 propuși de partenerii de dezvoltare. Comisia își alege președintele prin vot secret.