fbpx

Președintele Platformei DA, după amânarea Adunării Judecătorilor: Magistrații sunt mai inventivi decât politicienii

„Magistrații sunt mai inventivi decât politicienii la aplicarea legii. Cei din urmă mai au încă de învățat cum să adopte și cum se pot șmecheri unele legi”. Declarația a fost făcută de președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, într-o postare pe Facebook. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor. Scopul de bază: alegerea membrii noi în CSM din rândul celor care au fost propuși de Comisia preveting. Nu a fost selectat nimeni, ședința a fost amânată. Concluzia ședinței de azi a Adunării Generale a Judecătorilor este că magistrații sunt mai inventivi decât politicienii la aplicarea legii. Cei din urmă mai au încă de învățat cum să adopte și cum se pot șmecheri unele legi. Încăpățânare prostească din partea ambelor tabere creează probleme mari”, a menționat Plîngău.

Plîngău mai susține că orice magistrat cu cerere în partid, mai degrabă sau mai târziu, va suporta consecințe. Politicianul nu este convins că reforma justiție va fi dusă până la capăt.

„Unii le suportă acum, prin demisii sau nepromovări, alții le vor suporta peste 2,5 ani. Oamenii vor ca justiția să fie independentă, nu îngălbenită, înălbăstrită, înroșită sau alegeți voi preferința politică. Multe prostii au fost comise în procesul acestei reforme, de la politizarea excesivă, până la promovarea celor mai puțin integri. Dacă continuăm datul cu capul de perete, mă îndoiesc că vom vedea vreo reformă pe durata acestei legislaturi. 
Și da, celor care strigă bravo pas și că toți magistrații acum trebuie dați afară, vă zic că faceți un mare serviciu tuturor bandiților a căror dosare stau în așteptare”, mai punctează Plîngău.

Ședința Adunării Generale a Judecătorilor puză pe pauză. Chestiunea privind alegerea membrilor CSM, din rândul judecătorilor urmează să fie examinată în data de 28 aprilie 2023, după ce CSJ se va pronunța pe marginea contestațiilor depuse de candidații care nu au promovat evaluarea în cadrul Comisiei Pre-Vetting.

Articole asemănătoare

Back to top button