fbpx

Președintele Agenției de Cooperare Internațională a Japoniei este la Chișinău. Ce a discutat cu șefa statului

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere la Chișinău cu Președintele Agenției de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA), Tanaka Akihiko, aflat pentru a doua oară într-o vizită oficială în țara noastră. Întâlnirea a evidențiat angajamentul ferm al Japoniei de a susține dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și parcursul său european, precum și parteneriatul solid dintre cele două state.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a apreciat sprijinul constant oferit de Japonia prin intermediul JICA și a subliniat importanța cooperării în domenii esențiale pentru bunăstarea cetățenilor, precum sănătatea, agricultura, educația și eficiența energetică. Președinta a remarcat contribuția valoroasă a Japoniei la îmbunătățirea nivelului de trai din Republica Moldova, prin proiecte concrete și de impact.

În ultimii cinci ani, Japonia a oferit țării noastre aproximativ 42 de milioane de euro, sub formă de granturi și împrumuturi avantajoase. Aceste fonduri au fost investite în dotarea a cinci spitale cu echipamente medicale moderne, în livrarea a 19 autospeciale de intervenție pentru pompieri și echipele de descarcerare, precum și în sprijinirea a peste 1.000 de fermieri care au adoptat tehnologii ecologice, inclusiv prin instalarea de panouri fotovoltaice în 47 de ferme. De asemenea, aproximativ 2 milioane de euro au fost alocate pentru subvenții destinate achiziționării de îngrășăminte agricole, contribuind astfel la creșterea productivității fermelor locale. Totodată, Biblioteca Națională a fost echipată cu tehnologie modernă, care permite digitizarea patrimoniului cultural și facilitează accesul publicului la informații.

Aceste realizări reflectă relația de încredere construită de-a lungul anilor între Republica Moldova și Japonia – o relație care continuă să aducă beneficii directe pentru cetățeni și să contribuie la modernizarea țării.

Articole asemănătoare

Back to top button