fbpx

Prețul petrolului a atins un nou maxim

Războiul din Iran a împlinit două luni de când a fost declanșat, iar prețul petrolului a atins un nou maxim istoric, depășind pragul de 125 de dolari pe baril, în ziua 62 de conflict militar, scrie G4Media.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Între timp, negocierile de pace sunt în impas. Costurile Pentagonului se ridică până acum la 25 de miliarde de dolari, a dezvăluit un înalt oficial al Departamentului Apărării în timpul unei audieri la Senat, alături de Pete Hegseth, secretarul apărării.

Președintele Parlamentului iranian a ironizat Statele Unite în legătură cu creșterea vertiginoasă a prețului petrolului.

Mohammad Bagher Ghalibaf l-a luat în vizor pe secretarul Trezoreriei lui Donald Trump, Scott Bessent, și pe cei care „promovează teoria blocadei și au ridicat prețul petrolului la peste 120 de dolari”.

„Următoarea oprire: 140”, a scris el într-o postare pe rețelele sociale.

El a afirmat că administrația Trump primește „sfaturi fără valoare” și a respins avertismentul anterior al președintelui american potrivit căruia infrastructura petrolieră ar putea „exploda” în trei zile în Iran, din cauza acumulării stocurilor.

„Au trecut trei zile și niciun puț nu a explodat”, a scris el.

Ghalibaf a sugerat că regimul iranian este atât de convins că afirmația lui Trump este falsă, încât „am putea prelungi termenul la 30 de zile și transmite în direct de aici”.

Articole asemănătoare

Back to top button