fbpx

Presa rusă: Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, suspectat de spălarea banilor rusești

Scandalul legat de posibila implicare a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în dosarul privind spălarea banilor rusești prin intermediul sistemului bancar din Republica Moldova a ajuns și în presa din Federația Rusă. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cunoscuta publicație lenta.ru trece în revistă acuzațiile aduse în ultimele zile de către șeful comisiei parlamentare „Laundromat”, deputatul PPDA, Inga Grigoriu, potrivit căreia, în perioada în care Stoianoglo conducea Comisia securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament, a promovat un amendament care a făcut posibilă blocarea tranzacțiilor suspecte. 

Potrivit deputatului, unul din aspectele particulare ale acestei operațiuni a fost modificarea cadrului normativ. Potrivit ei, CCCEC instituția din care făcea parte la moment Serviciul Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor și care ar fi trebuit să combată acest fenomen, neavând drept de inițiativă legislativă, a propus sintagma „având aspect suspensiv”, susținută apoi de comisia parlamentară raportoare – cea de securitate națională, apărare și ordine publică – a cărei președinte era Stoianoglo Alexandr, actual Procuror General. 

Potrivit publicațiilor rusești, care citează presa de la Chișinău, Inga Grigoriu a solicitat Consiliului Superior al Procurorilor suspendarea temporară a lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general, după ce în presa din Ucraina a apărut o anchetă în care Stoianoglo era acuzat că ar avea tangență cu anumite companii delicvente, afiliate lui Veaceslav Platon.

Mai mult, Grigoriu a cerut numirea unui procuror care să verifice informațiile apărute în mass-media și a spus că dacă procurorul general își va exercita mandatul pe perioada investigației, aceasta va fi lipsită de credibilitate și va afecta în continuare imaginea Procuraturii.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button