fbpx

Fermierii amenință din nou că vor scoate tractoarele în stradă. Ce îi nemulțumește

Asociația „Forța Fermierilor” anunță că ar putea organiza proteste, inclusiv cu tehnică agricolă, dacă autoritățile vor menține propunerea de majorare a TVA pentru culturile cerealiere și oleaginoase. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Asociației din 11 septembrie, după analizarea proiectului politicii fiscale pentru anul 2027.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Asociației, fermierii din teritoriu sunt nemulțumiți de intenția autorităților de a majora cu 50% cota TVA aplicată cerealelor și culturilor oleaginoase, până la 12%.

Reprezentanții organizației califică măsura drept „nejustificată” și susțin că aceasta ar pune o presiune suplimentară asupra producătorilor agricoli, în condițiile în care costurile pentru inputuri au crescut, iar sectorul a fost afectat în ultimii ani de mai multe calamități naturale.

Asociația afirmă, de asemenea, că membrii săi nu susțin majorarea cotei impozitului pe venit pentru gospodăriile țărănești și nici creșterea accizelor la motorină în lipsa unui mecanism de rambursare pentru agricultori.

În urma discuțiilor, Consiliul „Forța Fermierilor” a decis să participe la toate consultările publice privind proiectul politicii fiscale pentru 2027 și solicită organizarea unor dezbateri separate în Parlament pe tema TVA în agricultură, cu participarea comisiilor parlamentare de profil și a ministrului Agriculturii.

Totodată, membrii Consiliului urmează să organizeze, în următoarele zile, întâlniri în teritoriu cu deputați ai partidului de guvernare pentru a discuta modificările fiscale propuse.

Dacă discuțiile nu vor duce la modificarea proiectului, Asociația anunță că intenționează să organizeze un miting în ziua în care politica fiscală va fi examinată în lectura a doua, estimativ pe 24 sau 25 septembrie.

Reprezentanții fermierilor avertizează că, ulterior, ar putea urma și alte acțiuni de protest, inclusiv cu participarea tehnicii și utilajelor agricole.

Articole asemănătoare

Back to top button