Premieră la „Eugene Ionesco” – „Pescărușul” de A.P. Cehov. Ce piese se vor mai juca în acest weekend
După mai bine de 30 de ani, „Pescărușul” de A. P. Cehov revine în scena Teatrului Național „Eugène Ionesco”. De data aceasta, în versiunea regizorală a lui Nikita Betehtin. Valorificând resorturile teatralității, a scenei puse în scenă, împlântate în structura comediei cehoviene, regizorul scoate la iveală tabloul unei realități golite de iluzii romantice, de falsitatea măștilor sau de pretențiile deșarte ale creației artistice neinspirate.
PESCĂRUȘUL
29 februarie și 1 martie
Ora 18:30
Autor: A. P. Cehov
Regia: Nikita Betehtin
#comedie, 16+
„Pescărușul” readuce în fața spectatorilor nu doar pasiunea umană de a-și trăi viața, ci și a lua viața așa cum este ea – cu lupta, uneori crâncenă și dură, pentru fericire și dragoste, pentru atenția și admirația celorlalți. Cu tot dinadinsul, personajele piesei încearcă să-și valorifice șansele, pe care le percep ca pe un ultim dar al destinului. Senzația limitării orizontului de așteptare și a speranței în ziua de mâine, apropie condiția personajelor cehoviene de cea a omului zilelor noastre.
Totodată, împreună cu personajele sale, Cehov pune în prim-plan condiția omului aflat în fața imensității universului și a eternității, care fac luptele și conflictele terestre să pară lipsite de importanță și măreție. În lumina imuabilă a lunii, întâmplările cotidianului, frământările și patimile personajelor conștienți de inevitabilitatea morții și a declinului, devin pe cât de zadarnice, pe atât de ridicole.
În ce constă fericirea și care sunt mizele noastre în căutarea bucuriei pe care ne făgăduiește existența? Cum să deosebim ceea este cu adevărat important de ceea ce este efemer? O nouă viziune regizorală asupra „Pescărușului” de A. P. Cehov promite revelarea conflictelor și pasiunilor umane, care în lumina eternității par a fi o irosire absurdă și zădarnică a vieții la marginea prăpastiei.
Distribuția
Irina Nikolaevna Arkadina – Trepleva după soț, actriță – Iulia BORDEIANU
Konstantin Gavrilovici Treplev, fiul ei – Silviu BOINCEANU
Piotr Nikolaevici Sorin, fratele ei – Gheorghe PETRARU
Nina Mihailovna Zarecinaia, o tânără, fiica unui moșier bogat – Marina ROTARU
Ilia Afanasievici Șamraev, locotenent în rezervă, administratorul moșiei lui Sorin – Valeriu PAHOMI
Polina Andreevna, soția lui – Iraida BOBESCU
Mașa, fiica lui – Laureana ȚURCAN
Boris Alexeevici Trigorin, scriitor – Anatol GUZIC
Evgheni Sergheevici Dorn, medic – Andrei SOCHIRCĂ
Semion Semionovici Medvedenko, învățător – Stanislav COTROBAI
Iakov, slugă – Petru DRAGANCEA
Durata spectacolului: 3 ore (cu pauză de 15 minute).
Despre regizor
Nikita Nikolaevici Betehtin este un regizor de teatru rus, născut la 6 martie 1988 în Tiumen. Absolvent al GITIS și Școlii de Teatru MHAT. Fondator al Teatrului Tineretului „Burime” din Tiumen. A fost regizor la diverse teatre din Rusia și în străinătate, participând la numeroase festivaluri internaționale.
Între 2019 și 2021, a fost regizor la Teatrul pentru Tineret din Krasnoiarsk și a condus atelierul „Act 9” la Școala de Actorie Gogol din Moscova. Cu peste 25 de spectacole în portofoliu, Betekhtin abordează probleme sociale ale tinerilor în producțiile sale bazate pe texte contemporane. Montările sale explorează interiorul uman și modul în care oamenii se simt într-o lume absurdă.
A primit diverse premii și burse, inclusiv Premiul Guvernului Rusiei pentru tinerii artiști în 2019.
În 2022, a părăsit Rusia din cauza persecuțiilor pentru atitudinea sa anti-război.
ARTA CONVIEȚUIRII
2 martie, ora 18:30
Autor: Yasmina REZA
Regia: Petru VUTCĂRĂU
#comedie, 16+
Sentimentul de frustrare în relație de cuplu constituie tema centrală a acestei comedii. Totul
începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț pe
Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic și
civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul
degenerează într-o confruntare agresivă, în urma căreia toate nemulţumirile vieţii de cuplu ies la
suprafaţă.
Distribuția:
Veronique Vallon – Doina ARVAT
Michel Vallon – Gheorghe PIETRARU
Annette REILLE – Natalia PRODAN
Alain REILLE – Anatol GUZIC
Durata spectacolului: 120 de minute.
POVESTE DE CRĂCIUN
3 martie, ora 17:30
După Charles DICKENS
Regia / adaptarea scenică: Serghei CHIRIAC
#poveste 7+
În pragul sărbătorilor de Crăciun, Ebenezer Scrooge, un bătrân zgârcit și obsedat de profit, este vizitat de trei Spirite, care îi invocă trecutul, prezentul și viitorul înspăimântător, care îl așteaptă dacă va continua să fie lacom, insensibil și lipsit de compasiune. Spiritele îl ajută pe Scroodge să înțeleagă deșertăciunea agonisirii fără sfârșit a bunurilor și să devină conștient de povara păcatelor sale.
Transformarea interioară a lui Scrooge îl apropie de oameni, iar iertarea și generozitatea îl eliberează de cătușele sufocante ale avuției – iată un adevărat miracol care se petrece în noaptea de Crăciun.
Spectacolul „Poveste de Crăciun” este dedicat tuturor celor care cred în povești.
Distribuția:
Mr. Ebenezer Scrooge – Stanislav COTROBAI;
Mr. Jacob Marley, fantomă – Andrei SOCHIRCA;
Fantoma Crăciunului Trecut – Tatiana GANCEAR – MANOIL;
Fantoma Crăciunului Prezent– Laurențiu VUTCĂRĂU;
Fantoma Crăciunului Viitor/ Dick,prietenul lui Scrooge din trecut – Maxim CHIRIAC;
Mr. Bob Cratchit, secretarul lui Scrooge – Iurie PASCAR;
Msr. Cratchit, soţia lui – Iraida BOBESCU;
Belinda Cratchit, fiica lor – Laureana ȚURCAN;
Tim Cratchit, feciorul lor– Marina ROTARU;
Fred, nepotul lui Scrooge – Marius-Cătălin TULUM;
Fan, mama lui Fred, sora lui Sсrooge din trecut– Valeria GARȚAN;
Beth, soţia lui Scrooge din trecut– Doina ARVAT;
Ebenezer, tânărul Scrooge din trecut – Nicolae NEGHIN;
Mr. Fezziwig, patronul lui Scrooge din trecut/Un Domn – Anatoli GUZIC;
Hazel, menajera lui Scrooge – Dorina – Beatrice TIMCIUC;
Naratorii – Petru DRAGANCEA, Bogdan BÎTLAN, Silviu BOINCEANU, Alexandru BERBINSCHI.
Durata spectacolului: 90 minute.
Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco
Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.