Poliția desfășoară percheziții la membrii grupării „Șor”

Ofițerii Inspectoratului General al Poliției desfășoară, joi, 27 iunie, percheziții în mai multe localități din Republica Moldova. Acțiunile au loc în cadrul unor cauze penale care vizează infracțiuni de corupere a alegătorilor, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
„Au loc percheziții în mai multe localități din țară, fiind vizate infracțiuni de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Ulterior vom reveni cu amănunte”, a declarat Mariana Bețivu, ofițera de comunicare a IGP.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii despre numărul persoanelor vizate.