fbpx

Peste 850.000 de moldoveni au redobândit cetățenia română în ultimii 33 de ani

În perioada 1991–2024, aproape 859.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut din nou cetățenia română, potrivit datelor transmise de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției din România. Informațiile au fost făcute publice la solicitarea fostului deputat moldovean Valeriu Munteanu, actualmente parlamentar al partidului AUR în legislativul de la București.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform unui comunicat difuzat de acesta, autoritățile române gestionează în prezent peste 150.000 de dosare depuse de cetățeni moldoveni care solicită redobândirea cetățeniei române.

„Răspunsurile oficiale nu fac decât să confirme ceea ce era evident: Basarabia se întoarce acasă, pas cu pas, cu încredere în identitatea românească. Dacă statul român va continua să trateze cu seriozitate aceste cereri, numărul celor care redobândesc cetățenia ar putea ajunge la un milion în următorii ani. Și asta fără a include copiii născuți în familii cu cetățenie română – o nouă generație de români cu rădăcini basarabene”, a declarat Munteanu.

Potrivit datelor prezentate de acesta, în perioada 1991–2002, aproximativ 85.500 de moldoveni au primit cetățenia română printr-o procedură simplificată. După 2002, procesul a fost preluat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, iar numărul de cereri aprobate a crescut semnificativ, ajungând la peste 770.000 până la începutul anului 2025.

Iată evoluția anuală a dosarelor aprobate după 2002:

2002 – 0

2003 – 7

2004 – 257

2005 – 1.537

2006 – 550

2007 – 419

2008 – 1.082

2009 – 1.330

2010 – 43.589

2011 – 81.987

2012 – 68.727

2013 – 63.717

2014 – 59.930

2015 – 45.506

2016 – 61.208

2017 – 68.622

2018 – 34.490

2019 – 31.601

2020 – 66.164

2021 – 36.972

2022 – 42.029

2023 – 27.317

2024 – 23.835

Totalul redobândirilor din 2002 până în 2024 se ridică la 773.413.

Articole asemănătoare

Back to top button