fbpx

Peste 600 de orheieni vor fi conectați la rețeaua de apă și canalizare. Ilan Șor: Vorbim puțin, dar realizăm proiecte ce îmbunătățesc viața celor care ne-au votat

În Orhei au demarat astăzi lucrările de construcție a rețelei de apă și canalizare pe străzile Șevcenco, I. Creangă, M. Costin, strada Dorobanți și Eliberării. În total, spun autoritățile locale, peste 600 de orheieni se vor bucura de condiții mai bune de trai.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acesta este un alt proiect lansat la inițiativa primarului Ilan Șor, ales și deputat pe Circumscripția Nr. 18, care le-a promis oamenilor apeduct și canalizare.

Aflat într-o vizită de lucru pe teren, edilul de Orhei, Ilan Șor, a declarat că proiectele sociale și de infrastructură din municipiu vor continua, astfel încât toți orheienii să se poată bucura de condiții bune de trai.

În secolul 21, nu este normal ca oamenii să nu dispună de rețea de canalizare și apeduct, iar această problemă persistă în toată țara. Recunosc, că acest lucru nu este ușor de realizat, dar promit că în următorii doi ani, fiecare locuitor al orașului Orhei va dispune de sistem de apă și canalizare.

 Cum am și spus, astăzi, port răspundere pentru încă două regiuni unde a învins Partidul ”ȘOR” în alegeri.De asta, și acolo oamenii  se vor putea bucura de proiectele sociale și de infrastructură  realizate în Orhei. Astăzi, multi politicieni doar pălăvrăgesc, iar omul simplu nu se alege cu nimic. Noi în schimb, vorbim puțin, însă realizăm proiecte menite să îmbunătățească viața oamenilor care ne-au votat. Construim apeduct și canalizare, a menționat Ilan Șor.

Amintim că, recent, în Orhei au început și lucrările de reparație a străzii Eliberării și Dorobanți, dar și reconstrucția mai multor curți de blocuri de locuit. În scurt timp, vor fi modernizate și străzile M. Costin și A. Șciusev din localitate.

Proiectele de infrastructură din Orhei au început a fi realizate după venirea lui Ilan Șor în funcția de primar al localității. La inițiativa edilului, Primăria a început, în premieră, pentru întreaga țară, reconstrucția străzilor cu forțele și resursele proprii. Acest lucru permite autorităților locale să optimizeze cheltuielile, iar din banii economisiți să efectueze și alte proiecte sociale.

Articole asemănătoare

Back to top button