fbpx

„Parola dumneavoastră este prea simplă”. Care au fost cele mai utilizate combinații în 2018?

Chiar dacă tehnologiile evoluează pe zi ce trece, utilizatorii gadgeturilor au rămas fideli acelorași parole nesigure și simple.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit surselor, pe lista celor mai comune 100 de parole alcătuite de internauţi, aproape toate sunt combinaţii scurte de cifre, prenume sau cuvinte uzuale, referinţe din sport sau cultura pop.

În ierarhia SplashData, prima poziţie este ocupată, ca şi în 2017, de combinaţia „123456”, urmată de „password”. Cele două parole îşi păstrează locurile de frunte în top pentru al cincilea an consecutiv, scrie Tech.co.

Pe poziţiile următoare (de la locul 3 până la 8) se regăsesc parole care conţin combinaţii comune de cifre, precum „123456789”, „12345678”, „12345”, „111111” şi „1234567”.

Pe de altă parte, unii dintre utilizatori au ales parole precum: „iloveyou”, „princess”, „sunshine”, „666666”, „charlie” sau „donald”.

Realizatorii topului celor mai neinspirate 100 de parole susţin că nu mai puţin de 10% dintre internauţi au folosit cel puţin una dintre primele 25 de parole din lista publicată în acest an. În plus, aceştia estimează că aproape 3% dintre utilizatori au optat pentru „123456”, cea mai slabă parolă din top.

Ediţia „Top 100 Worst Passwords of 2018” s-a bazat pe mai mult de cinci milioane de parole „scurse” pe Internet de utilizatorii de computere, din America de Nord şi Europa de Vest în special.

Articole asemănătoare

Back to top button