fbpx

Opt morți în urma unui presupus atac terorist pe străzile din Tel Aviv. Chișinăul condamnă violențele

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a condamnat violențele din Tel Aviv și lansarea celor aproximativ 200 de rachete ale Iranului asupra Israelului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Suntem cutremurați de atacul terorist îngrozitor care a luat viețile unor israelieni nevinovați în Yaffo. Condamnăm ferm orice formă de violență. Dorim însănătoșire grabnică celor răniți”, a declarat Mihail Popșoi.

De asemenea, acesta a spus că R. Moldova condamnă recentul atac cu rachetă iranian asupra Israelului.

„Israelul are dreptul la autoapărare”, a punctat ministrul de Externe.

Amintim că în seara zilei de 1 octombrie Iranul a lansat un atac cu rachete asupra Israelului. Iranul a lansat 200 de rachete împotriva Israelului în atacul său de marţi seară, a anunţat televiziunea de stat iraniană, scrie AFP. La rândul său, armata israeliană afirmase anterior că Iranul a tras în jur de 180 de rachete în direcţia teritoriului său şi că majoritatea au fost interceptate.

Iranul a transmis miercuri dimineața că atacul său cu rachete asupra Israelului s-a încheiat, cu excepția unor noi provocări. În schimb, Israelul și SUA au promis că vor riposta împotriva Teheranului.

Articole asemănătoare

Back to top button