fbpx

opinii | Platon ar investi milioane pentru a scăpa de pușcărie: Dacă va fi declarat nevinovat, statul va trebui să îi întoarcă acțiunile pe care le deținea la două bănci

Veaceslav Platon ar putea scăpa de pușcărie și chiar le-ar fi plătit sume colosale magistraților de la CSJ și Curtea de Apel care i-au examinat cazul. Despre asta relatează deschide.md, cu referire la surse anonime.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deoarece în ianuarie a acestui an Platon a obținut casarea dosarului, potrivit unor angajați din sistemul judecătoresc, acesta s-ar fi apucat de „soluționarea” privind delapidarea fondurilor din sistemul bancar, inclusiv BEM. Potrivit sursei, după ce primul său dosar a ajuns la Curtea Supremă de Justiție, ex-deputatul ar fi „mulțumit” judecătorilor de la Colegiul Penal al CSJ cu câte 300.000 de euro, pentru a obține o decizie privind expedierea la Curtea de Apel a dosarului „Moldasig” și „Alliance Insurance Group”, care ulterior a fost casat și trimis spre rejudecare.

Completul de magistrați de la CSJ care au adoptat o asemenea hotărâre era format din Iurie Diaconu, Ion Guzun, Liliana Catan, Dumitru Mardari și Maria Ghervas. Pe 30 ianuarie 2020, judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău l-au achitat pe dosarul în care fusese condamnat la 13 ani de pușcărie și au trimis cauza spre o nouă examinare la Judecătoria Chișinău. Aceștia ar fi fost remunerați pentru asta cu câte 200.000 de euro fiecare. Potrivit sursei, cei care au dat verdictul au fost Ion Pleșca, Elena Cojocaru și Silvia Gârbu.

Dacă Platon nu avea statut de învinuit în dosarul BEM, ar fi putut fi eliberat din închisoare.

Cazul urmează să fie examinat de Colegiul Penal al Curții Supreme, format din opt magistrați: Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Anatolii Țurcan, Elena Cobzac, Victor Boico, Iurii Diaconu, Liliana Catan și Ion Guzun, ultimii trei fiind și cei care ar fi emis decizii favorabile în cauza sa anterioară.

Potrivit Deschide.md, Platon deja ar fi purces la mituirea acestui complet de magistrați, iar pentru o decizie favorabilă acesta i-ar propune fiecăruia câte 400.000 de euro. Sursa precizează că unii dintre judecători ar fi acceptat „oferta”, iar alții se opun, însă asupra lor s-ar exercita presiuni.

Legătura dintre Platon și ceilalți judecători ar fi făcută de Liliana Catan. Se vehiculează că, pe lângă cei 400.000 de euro promiși, ea ar mai primi și un milion de euro „pentru organizarea procesului”, iar Platon i-ar fi promis și funcția de președintă a CSJ.

Colegiul penal al CSJ a admis examinarea dosarului, iar magistrații se vor întruni în ședință pe 7 mai. Conform jurnaliștilor citați, Platon ar spera la o decizie favorabilă definitivă în acest dosar, care l-ar libera de răspundere. În cazul unui asemenea scenariu, el ar putea fi eliberat din detenție.

În cazul în care Platon va fi declarat nevinovat, statul va fi nevoit să-i întoarcă acțiunile pe care le deținea la Moldova Agroindbank și Moldoindconbank. Astfel, „investind” șase milioane de euro, Platon s-ar putea alege cu restituirea din partea Guvernului a altor 40 de milioane, afirmă surse apropiate cazului, citate de sursa menționată.

Totodată, în articol se precizează că Platon ar planifica acționarea statului în judecată din cauza exproprierii pachetelor de acțiuni de la Moldova Agroindbank și Moldindconbank, care valorează câte 100 de milioane de euro fiecare. Unul dintre aceste procese s-ar afla deja la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm.

Prin urmare, în cazul unui câștig în instanță, sumele vor fi restituite din bugetul statului, format inclusiv din plățile pe care le efectuează cetățenii.

În 2017, Judecătoria Chișinău a dispus condamnare lui Veaceslav Platon la 18 ani de pușcărie pentru furt în proporții deosebit de mari de la Banca de Economii. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe, iar în 2018, CSJ a dispus aceeași măsură. Ca urmare, procurorii au confiscat de la Platon 800 de milioane de lei care ar fi fost sustrași din sistemul bancar.

Un alt dosar în care figurează fostul deputat vizează sustragerea câtorva sute de milioane de lei din conturile companiilor „Moldasig” și „Alliance Insurance Group”, el fiind condamnat pentru 12 ani de închisoare în acest dosar.

Articole asemănătoare

Back to top button