O femeie, condamnată pentru „cumpărarea voturilor” la prezidențiale. Ce pedeapsă a primit

O femeie în vârstă de 34 de ani a fost condamnată de Judecătoria Soroca pentru implicare în acțiuni de corupere a alegătorilor în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din anul 2024.
Potrivit Procuraturii Soroca, inculpata a fost recunoscută vinovată de complicitate la pregătirea oferirii de bani în scopul influențării votului, conform art. 42 alin. (5), art. 26 și art. 181¹ alin. (1) din Codul penal. Faptele au avut loc în perioada septembrie–octombrie 2024, în mai multe localități din raionul Soroca.
Femeia ar fi colectat datele personale ale unor alegători și le-ar fi instalat pe dispozitive aplicația mobilă „PSB” (Promsvyazbank), prin care urmau să primească bani pentru a vota într-un anumit mod, în favoarea unei formațiuni politice neînregistrate oficial de Comisia Electorală Centrală. Sumele de bani ar fi fost transferate către beneficiari pentru a-i determina să voteze un anumit candidat la funcția de președinte și să se opună modificării Constituției în cadrul referendumului.
Totuși, plățile nu s-au concretizat. Persoanele implicate au fost informate despre caracterul ilegal al acțiunilor și au șters aplicația, pierzând accesul la fonduri. Instanța a condamnat inculpata la o amendă în valoare de 800 de unități convenționale, echivalentul a 40.000 de lei.
Femeia nu și-a recunoscut vinovăția, iar sentința este cu drept de apel.