fbpx

O comisie specială efectuează controale inopinate la penitenciarele din țară

Comisia drepturile omului și relații interetnice efectuează vizite inopinate la instituțiile penitenciare din Republica Moldova în contextul realizării obiectivului de exercitare a funcției de control parlamentar.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, după ce săptămânile trecute membrii comisiei au inspectat Penitenciarul nr. 7 din satul Rusca, raionul Hâncești, unde sunt deținute femei și Penitenciarul nr. 9 din Chișinău, unde își execută pedeapsa condamnații la închisoare pentru infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, astăzi aceștia au efectuat o vizită neanunțată la Penitenciarul nr. 16 din comuna Pruncul, Chișinău, care are statut de spital-penitenciar, unde sunt trataţi deţinuţii care suferă de diverse maladii.

Vizitele inopinate vor continua conform Planului de acțiuni al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, aprobat pentru anul 2020, precum și a graficului privind efectuarea vizitelor inopinate în instituțiile penitenciare din țară.

Urmare a efectuării acestor acțiuni de control parlamentar comisia va formula recomandări către Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu solicitarea de a întreprinde acțiunile legale de rigoare ce se impun pentru înlăturarea carențelor depistate.

Articole asemănătoare

Back to top button