Nicuşor Dan îşi preia mandatul prezidenţial

Al cincilea președinte al României post-revoluționare, Nicușor Dan, își va prelua azi mandatul, urmând să depună jurământul de la ora 12:00, la Palatul Parlamentului, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului.
Decizia privind ziua și ora depunerii jurământului a fost luată oficial joi, într-o ședință a Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale Parlamentului, care a avut loc de la ora 16:00, scrie Hotnews.ro.
Hotărârea BPR a venit după ce, tot joi, Curtea Constituțională a României (CCR), a validat rezultatul alegerilor prezidențiale 2025.
Ce au spus în discursurile de învestitură foștii președinți ai României
Toți foștii președinți au susținut discursuri cu ocazia învestirii, în care au încercat să schițeze o parte din proiectele pe care voiau să le pună în practică.
1. Ion Iliescu a pus accent pe stabilitate și o tranziție pașnică de la comunism. De asemenea, a vorbit despre o reformă economică graduală punând accentul pe evitarea terapiei de șoc. În mandatul din 2000, Iliescu a abordat tema integrării în NATO și UE, deși cu reticențe inițiale față de capitalismul occidental.
2. Emil Constantinescu a pus accent în mandatul său pe lupta împotriva corupției, una din promisiuni fiind aceea de a „curăța” sistemul politic. Constantinescu a fost adeptul unei reforme economice accelerată , prin privatizări și atragerea de investiții străine. De asemenea, a fost pro-integrarea României în Occident: aderarea la NATO și pregătiri pentru UE.
3. Traian Băsescu a fost cel mai direct în criticile la adresa sistemului.În primul mandat a pledat pentru o Justiție independentă și pentru combaterea corupției în sistem. De asemenea, s-a declarat adept al promovării antreprenoriatului, susținând în același timp alianța cu Occidentul. În criza din 2009 a luat măsuri de austeritate aspru criticate de populație.
4. Klaus Iohannis. A câștigat cu sloganul „România lucrului bine făcut”, iar în al doilea mandat prin proiectul lui de suflet „România educată”. „Nimic nu produce o schimbare mai benefică în fibra profundă a unei națiuni decât formarea tinerilor pentru a deveni cetățeni implicați și activi, care, prin propriile lor realizări și succese, clădesc o țară mai bună pentru noi toți. Dacă dorim să anticipăm viitorul țării, un indiciu îl putem găsi în modul în care se realizează educația tinerilor”. Realitatea este că România are cea mai mare rată de abandon școlar din UE.
De asemenea, în discursul de învestitură, Iohannis își dorea spitale și școli curate și bine dotate, cu medici și dascăli corect răsplătiți pentru munca lor, pe criterii de performanță, infrastructură modernă. În timpul mandatului său a avut de gestionat situația creată de invazia Ucrainei de către Rusia.
Cine va participa la ședința în care Nicușor Dan își va depune jurământul
Pe lângă parlamentari, la ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului vor participa și o serie de alți oficiali ai statului român, conform Legii privind ceremoniile oficiale, 215/2016, printre care:
- premierul în funcție (Cătălin Predoiu);
- foștii șefi de stat, în ordinea cronologică a primului mandat;
- președintele CCR (Marian Enache);
- președinta ICCJ (Corina Corbu);
- europarlamentarii români;
- miniștrii;
- consilieri prezidențiali;
- președintele Academiei Române (Ioan Aurel Pop);
- șeful Statului Major General (Gheorghiță Vlad).
Jurământul pe care îl va depune Nicușor Dan
Jurământul pe care trebuie să îl rostească președintele ales în timpul ședinței este prevăzut în Constituția României, la Articolul 82, Alineatul 2:
- „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Odată ce depune jurământul, Nicușor Dan devine oficial președintele României.
Ce va face Nicușor Dan după depunerea jurământului
După depunerea jurământului, Nicușor Dan va pleca la Cotroceni, acolo unde va fi așteptat de Ilie Bolojan, conform calendarului învestirii.
La Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu, va avea loc ceremonia de predare-primire a mandatului. După acest moment, cei doi vor intra în Palatul Cotroceni pentru o discuție tête-à-tête.
După discuția cu Nicușor Dan, care va fi la acel moment președintele în exercițiu al României, Ilie Bolojan va părăsi Palatul Cotroceni.
Prima misiune importantă a președintelui Nicușor Dan: numirea unui premier
După preluarea atribuțiilor de președinte, Nicușor Dan trebuie să numească un premier care să reușească să obțină o majoritate în Parlament. Prima opțiune a lui Dan pentru funcția de premier este Ilie Bolojan, după cum a declarat în repetate rânduri, inclusiv joi.
Pentru a numi un premier, președintele trebuie să cheme la consultări partidele politice parlamentare (PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, POT, S.O.S. România) și reprezentanții minorităților naționale. AUR a anunțat marți că nu va participa la aceste consultări.
Nicușor Dan nu va chema în prima săptămână de mandat partidele la consultări, conform informațiilor HotNews. El va prefera să aibă înainte de acest pas discuții informale cu partidele, pentru a găsi o majoritate în Parlament pentru viitorul Guvern.
Viitorul guvern va fi învestit într-un termen de „3-4 săptămâni”, a spus joi, după ședința de la CCR, Nicușor Dan.
„Cred că e bine ca toate lucrurile să fie stabilite dinainte pentru a nu avea tensiuni ulterior în guvern. Nu vreau să ne grăbim cu formarea guvernului. Să ne luăm un interval de trei-patru săptămâni”, a afirmat președintele ales.
Nicușor Dan a repetat că își dorește un guvern care să fie sprijinit de toate cele patru partide pro-occidentale (PSD, PNL, USR și UDMR) și de minoritățile naționale reprezentate în Parlament.
Totuși, majoritatea liderilor PSD își doresc ca partidul să rămână în opoziție, a declarat marți proaspătul președinte interimar al formațiunii politice, Sorin Grindeanu. Cu toate acestea, Grindeanu a primit mandat deschis pentru negocierile unde se va discuta formarea unui Guvern. Decizia PSD, dacă intră sau nu la guvernare, va fi luată după aceste negocieri.