Șapte deputați riscă să fie amendați pentru că au purtat panglica „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai

Șapte deputați riscă să fie amendați pentru că au purtat panglica Sfântul Gheorghe interzisă în Republica Moldova, pe 9 mai. Despre aceasta a informat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Aceasta a precizat că la nivel național au fost documentate 70 de fapte, iar 55 dintre acestea sunt înregistrate în municipiul Chișinău, informează Teleradio Moldova.
„Sunt 22 de procese contravenționale, dintre acestea în șapte sunt vizați deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Mâine urmează a fi citați repetat, pentru că la prima citație nu au dat curs. Și în momentul în care nu se vor prezenta, respectiv va fi luată decizia în absența acestora. În momentul în care nu se prezintă repetat la a doua citație, vor fi amendați în absență. Asta este legea, asta este procedura și ea va fi respectată”, a spus Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit ministrei, persoanele fizice riscă amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei. Persoanele cu funcție de conducere – de la 9 000 până la 18 000 de lei, iar în cazul persoanelor juridice amenda poate ajunge până la 30 000 de lei.
Încă din 2022, purtarea panglicii Sfântul Gheorghe și promovarea însemnelor războiului „Z” și „V” sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova.
În ajunul zilei de 9 mai, ministra Afacerilor Interne declara că persoanele care vor purta insigne și simboluri interzise inclusiv panglica bicoloră negru-oranj, numită și „Sfântul Gheorghe”, dar și literele „Z” și „V”, care se asociază cu agresiunea Rusiei în Ucraina, în timpul desfășurării întrunirilor publice din 9 mai vor fi amendate.
Amintim, pe data de 9 Mai, în Piața Marii Adunări Naționale a fost organizat Orășelul European, cu sprijinul partenerilor europeni. Totodată, mai multe formațiuni politice și organizații civice au desfășurat un marș și miting dedicat Zilei Victoriei, la Complexul Memorial „Eternitate”.