fbpx

Nicu Popescu și Dmitro Kuleba vor efectua joi o vizită la București. Vor participa la Trilaterala România, Ucraina şi R. Moldova

Miniştrii de Externe şi ai Apărării din Republica Moldova şi din Ucraina vor efectua joi, 13 aprilie, o vizită la Bucureşti. Potrivit Mediafax, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naționale găzduiesc prima Conferinţă privind Securitatea regiunii Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea şi Trilaterala România-Ucraina-Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat al MAE, prima Conferinţă privind Securitatea regiunii Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea este organizată joi la Bucureşti de Ministerul Afacerilor Externe al României, Ministerul Apărării Naţionale al României şi de Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei şi Ministerul Apărării al Ucrainei.

În marja reuniunii, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea joi consultări bilaterale cu ministrul afacerilor externe din Ucraina, Dmitro Kuleba.

Tot joi va avea loc Trilaterala România – Ucraina – Republica Moldova, axată pe teme de securitate.

La reuniune vor participa ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, ministrul apărării al României, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, şi ministrul apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi.

Articole asemănătoare

Back to top button