PG preia ancheta asupra unei secții ilegale de chirurgie estetică la un spital al Ministerului Sănătății
O secție clandestină de intervenții chirurgicale faciale și operații cosmetice funcționa în cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, a dezvăluit ministra sănătății, Ala Nemerenco, într-o emisiune la Vocea Basarabiei.
Ministra a relatat că în timpul inspecțiilor, angajații Ministerului Sănătății s-au confruntat cu bariere mari, inclusiv refuzul de a li se pune la dispoziție materialele solicitate: „Am descoperit o secție clandestină unde se efectuau operații estetice și implanturi, care costau mii de euro. Aceste intervenții erau realizate într-o secție care nu exista oficial.”, a declarat Nemerenco.
Ministra a subliniat că materialele colectate în urma inspecției vor fi transmise Procuraturii pentru a evita acuzațiile de influență politică: „Politica nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Instituțiile trebuie să servească oamenilor, nu să întrețină corupția.”, a adăugat ea.
Amintim că la sfârșitul lunii iulie curent a fost demis directorul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Igor Curov. Decizia a fost motivată de blocarea unor fonduri internaționale destinate spitalului pentru că ar fi fost „comandă de la partid”, potrivit ministrei Sănătății. Investigațiile privind activitatea sa la spital continuă.