fbpx

Nagacevschi l-a chemat „la cabinet” pe avocatul care a provocat un scandal din cauza măștii. Ministrul, „mustrat” pentru anunțul plin de greșeli

După ce un avocat s-a răstit la angajatul unui local din Chișinău, pentru că ar fi fost rugat să poarte corect masca de protecție, ministrul Justiției a anunțat că va sesiza Comisia pentru etică și disciplină a Uniunii Avocaților. Astăzi, 21 octombrie, Fadei Nagacevschi l-a chemat pe acesta la o discuție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ministrului, avocatul a înțeles că a greșit și chiar și-ar fi cerut scuze de la angajatul localului.

„I-am comunicat că este inadmisibil comportamentul pe care l-a avut în spațiul public în raport cu angajatul restaurantului și i-am reiterat că masca de protecție este obligatorie în spații publice închise. M-a bucurat faptul că stimatul avocat și-a însușit lecția”, a notat ministrul.

Subiectul, însă, nu s-a oprit aici. În comentarii, Nagacevschi a fost „mustrat” pentru greșelile ortografice din postare. Internauții i-au reproșat funcționarului că asemenea greșeli nu-i fac față și au recomandat angajarea unui redactor. Ulterior, ministrul a mulțumit pentru critică și a rectificat cele menționate.

Foto: Raisa Lozinschi

Amintim că înregistrarea în care avocatul s-a răstit la un angajat al unui local din Chișinău și chiar a aruncat ceva în direcția acestuia a fost publicată pe o rețea de socializare de către o martoră.

Back to top button