fbpx

Munteanu, după ce Guvernul a dat undă verde la vânat în rezervațiile naturale: „Vânătorii-braconieri se întorc în Pădurea Domnească”

Vânătorii-braconieri se întorc în rezervația naturală „Pădurea Domnească”, avertizează fostul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, după ce Guvernul a aprobat ieri o hotărâre prin care a permis reluarea vânatului în cinci arii protejate, după șapte ani de interdicție. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În cei aproape doi ani, cât am fost ministru al Mediului, în permanență a fost o presiune enormă din partea vânătorilor „de elită” din Republica Moldova, acea protipendadă, care s-a „manifestat” în decembrie 2012 la Pădurea Domnească, pentru a fi redeschisă vânătoarea în ariile naturale protejate, dar noi am refuzat de fiecare dată, primând în poziția noastră intransigentă – imperativele de mediu, păstrarea și regenerarea faunei sălbatice, care este cea mai săracă din Europa, la cel mai mare număr de vânători pe cap de locuitori din întreaga Europă”, scrie președintele mișcării Uniunii Salvați Basarabia pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Munteanu, argumentele oamenilor de știință au fost călcate în picioare de autorități, iar în doar o lună de activitate a Guvernului Chicu, acesta este „al treilea atac brutal la adresa mediului din Republica Moldova”, primele două fiind, în opinia sa, anularea facilităților la importul de automobile electrice și reluarea exportului de lemn brut din țară.

Liderul USB se întreabă în aceeași postare dacă nu cumva decizia de ieri a Cabinetului de Miniștri ar fi fost determinată de șeful statului Igor Dodon, cunoscut ca fiind un amator al vânătorii.

„De ce se întâmplă acest lucru, anume acum, nu cumva pentru că anume Igor Dodon este unul dintre cei mai „înrăiți” vânători din Republica Moldova și acesta dorește să-și odihnească osul „de stat” anume la Pădurea Domnească?”, a mai adăugat Munteanu.

Precizăm că, în cadrul ședinței de marți, Guvernul a decis reluarea practicii vânătorii la mistreți, vulpi și șacali în Pădurea Domnească, Plaiul Fagului, Codri, Hârbovăț și Prutul de Jos, pentru a preîntâmpina răspândirea pestei porcine africane și a rabiei.

Articole asemănătoare

Back to top button