fbpx

Motiv de noi călătorii? Cursa regulată Iași-Chișinău-Odesa va funcționa din 12 decembrie

De la Iaşi la Odesa, prin Chişinău, cu trenul. Începând cu 12 decembrie curent, amatorii de călătorii vor avea mai multe oportunităţi de a descoperi cele trei oraşe prin intermediul unei noi curse de tren.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Evenimentul face parte din proiectul „Misiunea economică: Turismul – Punte pentru Integrare Economică Europeană”. Astfel, peste 70 de reprezentanţi ai Asociaţia Patronale a Industriei Turismului (APIT) din Moldova, dar şi autorităţi din România au vizitat Odesa în primul city-break de acest fel, transmite trm.md.

Lansarea cursei feroviare este un pas spre reanimarea domeniului şi oferă oportunitatea de a călători mai rapid şi mai confortabil. În plus, dacă ne referim la turiştii din Statele Unite, sau orientul îndepărtat cum ar fi China sau India, aceste trei ţări ar putea să fie ca o destinaţie comună, pe o singură platformă regională”, afirmă preşedintele Organizaţiei Naţionale de Turism din Ucraina, Ivan Leptuga.

Ne dorim ca turişti din țările estice sau poate chiar de pe alte continente să ajungă la Iaşi cu avionul, să viziteze Iaşul şi ulterior să facă acest periplu turistic şi ulterior să încapsuleze toate aceste destinaţii într-un timp atât de scurt”, spune Dora Morhan, director Destination Iaşi.

„Este un proiect între trei state, între trei oraşe mari, între trei poluri economice. De fapt, pentru partenerii din Odesa absolut uimitor să afle că pot accesa prin tren un city-break de câteva zile de a vedea un oraş european. Pentru cei din Iaşi a fost interesant să înţeleagă că pot să vadă şi Odesa, un oraş cu o istorie renumită şi aici noi suntem pentru a oferi cetăţenilor din Moldova această oportunitate pe timp de pandemie de a călători”, menţionează directorul APIT, Sergiu Manea.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button