fbpx

Modificările Legii privind starea de urgență, analizate de Curtea Constituțională. Care articol a fost declarat ilegal?

Curtea Constituțională (CCM) a analizat astăzi modificările, realizate în martie, la Legea privind regimul stării de urgență, după ce câțiva deputați de la Pro Moldova, dar și de la PPDA, au depus sesizări în acest context.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În contestații, deputații s-au referit la completarea măsurilor aplicate pe durata stării de urgență cu o literă nouă – cea prin care s-a admis aplicarea „altor măsuri necesare”. Parlamentarii susțin că această modificare permite sporirea atribuțiilor Comisiei pentru Situației Excepționale și ale altor instituții, fără a fi stabilită o limită a acestora. Drept urmare, cred ei, astfel s-ar putea comite unele abuzuri.

La ședința de azi, CCM a decis că prevederile vizate sunt constituționale, odată ce autoritățile îndeplinesc doar atribuțiile necesare îndeplinirii scopurilor care au stat la baza stării de urgență și nu  depășesc competențele puterii executive.

Pentru a se evita abuzul, sunt necesare garanții care ar putea consilia echilibrul puterilor în stat, pe de o parte, și necesitatea de a asigura securitatea statului, pe de altă parte. În primul rând, Curtea a observat că autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență își pot realiza atribuțiile doar pe durata declarării stării de urgență. Prin urmare, competențele stabilitate de dispozițiile contestate sunt limitate în timp.

În alt doilea rând, Curtea a notat că, prin natura lor, autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență fac parte din puterea executivă. Astfel, chiar dacă legislatorul a utilizat formulări flexibile la descrierea măsurilor care pot fi efectuate, aceste autorități nu pot depăși domeniul de competență al Executivului”, a explicat președinta CCM.

Totuși, Curtea a declarat neconstituțional art. 225, alin. 3 din Codul administrativ – cu privință la limitarea controlului efectuat de judecători.

Articole asemănătoare

Back to top button