fbpx

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul este în continuare afectat de întârzieri, lipsa personalului și volumul mare de muncă. Declarațiile au fost făcute miercuri, 16 septembrie, în cadrul Forumului „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Reforma este complicată și dureroasă, dar astăzi putem spune că vedem impactul eforturilor din ultimii ani”, a declarat șefa statului.

Potrivit acesteia, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor au fost înnoite, reforma Curții Supreme de Justiție continuă, iar evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este în desfășurare.

Maia Sandu a menționat că mai multe dosare de corupție la nivel înalt sunt în lucru, iar în unele cazuri au fost pronunțate decizii judecătorești. Totuși, problemele din sistem nu au fost depășite.

„Avem însă și întârzieri, funcții vacante și un volum mare de muncă pe umerii oamenilor care activează onest în sistem”, a subliniat președinta.

Șefa statului a atras atenția că edificarea statului de drept reprezintă cel mai complicat angajament al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Trebuie să demonstrăm că instituțiile funcționează, că dosarele sunt investigate temeinic și susținute de probe serioase și că, atunci când vinovăția este dovedită, se pronunță condamnări definitive”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a vorbit și despre rolul justiției în combaterea amenințărilor hibride, inclusiv a finanțării ilegale a partidelor, cumpărării voturilor și corupției politice.

„Finanțarea ilegală a partidelor, cumpărarea voturilor și corupția politică pot fi combătute doar de instituții puternice”, a afirmat aceasta.

Articole asemănătoare

Back to top button