fbpx

Ministerul Economiei vrea eliminarea monopolului din sectorul feroviar și asigurarea unui mediu concurențial transparent

Dezvoltarea sectorului feroviar a fost unul dintre principalele subiectele discutate în cadrul ședinței ministrului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, cu echipa de experți ai Băncii Mondiale, condusă de directoarea de țară pentru Moldova, Anna Akhalkatsi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministrul a declarat că instituția pe care o conduce va aprecia susținerea Băncii Mondiale privind reorganizarea Căii Ferate din Moldova, precizând că această reformă va avea un impact foarte important asupra economiei.

„Deja a fost semnat contractul de procurare a locomotivelor, iar în 2020 urmează să vină primele. Atâta timp cât nu vom avea un parc modern de locomotive, nu vom putea convinge potențialii clienți să aleagă transportul feroviar în schimbul transportului rutier. În același timp, îmi doresc să fie eliminat monopolul din acest sector, să existe un mediu concurențial transparent și echitabil, iar călătorii să se bucure de servicii calitative”, a declarat Anatol Usatîi.

În cadrul întrevederii, Anna Akhalkatsi a anunțat despre lansarea în cel mai scurt timp a unui proiect de asistență tehnică în vederea evaluării și diagnosticării sectorului de transport feroviar, având scopul estimării potențialului și identificării direcțiilor de dezvoltare a întreprinderii CFM.

Articole asemănătoare

Back to top button