fbpx

METRO Cash & Carry Moldova susține educația antreprenorială prin implicarea activă în cadrul Târgului Companiilor și Minifirmelor Școlare

Târgul Companiilor și Minifirmelor Școlare, ediția anului 2019, s-a desfășurat la 16 martie cu suportul Metro Cash & Carry Moldova, Moldovaagroindbank și Fundația Sturza, în cadrul Proiectului „Promovarea activităților ecologico-antreprenoriale în mediul rural”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul, finanțat de GEF Programul de Granturi Mici și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare, se înscrie în strategia de responsabilitate socială corporativă a companiei METRO Cash & Carry Moldova – Implicare și dialog cu comunitatea – Educație Antreprenorială și este destinat elevilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani.

Potrivit scopului proiectului, tinerii trebuie să posede experiență antreprenorială, capacitatea de a activa într-un mediu de afaceri real, de a promova și a comercializa produsele Companiei/ Minifirmei Școlare.

La eveniment au participat 135 de elevi din următoarele unități administrativ teritoriale: Chișinău, Glodeni, Orhei, Anenii Noi, Ungheni, Criuleni, Florești, Ialoveni, Cimișlia, Drochia, Căușeni, Edineț, Briceni.

Echipele au fost jurizate de către trei membri: Dogotaru Svetlana, Fundația „Familia Sturza”, Vadim Rotaru, METRO Cash & Carry Moldova și Sveatoslav Mihalache, MAIB, luându-se în considerare următoarele criterii: utilizarea rezonabilă a resurselor naturale, calitatea produsului/serviciului, inovație și sustenabilitate, competitivitatea pe piață, modul de prezentare a produsului/serviciului, calitatea materialelor de prezentare, cât și calitatea și corectitudinea business planului.

În cele din urmă au fost desemnate patru companii școlare după cum urmează:

Locul I – Compania școlară „QECO”, orientată spre reutilizarea apelor reziduale. Compania a creat o soluție tehnică ce ar permite reutilizarea apei reziduale atât în încăperile private cât și cele industriale. Acestea ar permite o economie a apei în proporție de până la 40%.

Locul II – Compania școlară „I Cub”. Compania școlară a creat o soluție intelectuală care susține procesul de învățare și explorarea într-un mod mai interactiv și creativ. Produsele fiind create din materiale reciclabile.

Locul III – Compania școlară „Growell”. Compania Growell a creat o soluție care permite stângerea rezidurilor din urma creșterii peștilor și a verdețurilor, plantelor. Rezidurile sunt folosite imediat în calitate de îngrășăminte în apa pentru plante.

Compania școlară „Vis” a creat o platformă electronică ce permite învățarea desenului artistic pentru oricare persoană care este interesată de această artă.


În ajunul Zilei Mondiale a Apei (22 martie), a fost premiat proiectul care vine să susțină inițiativele globale de economisire a resurselor acvatice ale țării.

În ultimii 4 ani, METRO Cash & Carry Moldova susține inițiativele Junior Achievement Moldova care au obiectiv de bază dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul copiilor și elevilor, contribuind astfel la organizarea cluburilor de inovație, olimpiadelor zonale de economie și finanțarea publicării manualelor de Economie Aplicată.

METRO este unul din specialiştii internaţionali în domeniul vânzărilor en-gros şi retail. Compania își desfășoară activitatea în 35 țări și angajează peste 150,000 de oameni din întreaga lume. În anul financiar 2017/18, compania METRO a înregistrat un volum al vânzărilor de €36,5 miliarde. Compania oferă soluții individualizate pentru a satisface cererea la nivel regional și internațional pentru clienții săi angrosiști și din vânzări cu amănuntul. Prin intermediul mărcilor sale comerciale  METRO/MAKRO Cash & Carry și Real, precum și prin intermediul serviciilor de livrare și prin inițiativele privind digitalizarea, compania METRO stabilește standardele pentru viitor: focalizarea pe client, soluții digitale și modele de afaceri sustenabile. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, peste 25000 de articole în fiecare magazin și peste 600 de angajaţi.

Pentru mai multe informații accesați paginile metroag.de și metro.md

P.

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button