Maia Sandu, după plecarea lui Dorin Recean: „Mulțumesc că ai fost alături în acești ani complicați”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de mulțumire și apreciere după anunțul premierului Dorin Recean privind plecarea sa din funcție. Șefa statului a subliniat rolul important al acestuia în gestionarea crizelor și în consolidarea instituțiilor statului într-o perioadă dificilă pentru țară.
„Mulțumesc, Dorin, pentru că ai acceptat să ne fii alături în acești ani complicați! Prim-ministrul Dorin Recean a fost, în această etapă de dezvoltare a țării noastre, omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize”, a scris Maia Sandu.
Președinta a menționat că echipa condusă de Dorin Recean a contribuit la consolidarea rezilienței instituțiilor, protejarea democrației, avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, asigurarea securității energetice și implementarea mai multor programe de dezvoltare.
„Am încredere că vei fi alături când țara va avea nevoie”, a adăugat Maia Sandu în mesajul său.
Declarația vine la scurt timp după ce Dorin Recean a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că își încheie mandatul de prim-ministru, mulțumind echipei PAS, președintei Sandu și tuturor celor care au sprijinit reformele guvernării.
ultima oră, video | Dorin Recean nu va continua în calitatea de prim-ministru al R. Moldova



