fbpx

La Orhei continuă lucrările ample de renovare a drumurilor. „Va fi cel frumos oraș din Europa”

La Orhei au loc lucrări ample de renovare a drumului – tronsonul cuprins între str. Vasile Lupu și Alecu Donici, spre direcția „OrheiLand” și parcul „Orhei”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dispoziția de reabilitare a drumului spre zonele aferente bazinului acvatic, dar și spre parcuri a fost semnată de primarul Pavel Verejanu, membru al echipei Partidului Șor. În contextul începerii etapei finale a lucrărilor de renovare a arterei centrale, deputatul Ilan Șor a transmis un mesaj și a menționat că inițiativa este susținută de surse financiare bugetare locale.

„Ca și restul lucrărilor de renovare a infrastructurii rutiere, le facem și acestea din surse locale, executate de SCL. Acest fapt ne permite să avem încredere în calitatea lucrărilor, dar și să facem o economie de 30%. Banii rămași vor fi folosiți pentru alte proiecte de dezvoltare. Am spus că Orheiul va fi cel mai frumos oraș din Europa. În fiecare zi facem câte un pas în direcția asta”, a declarat Șor.

Tronsonul va fi renovat pe o lungime de 1500 de metri și pe o lățime totală de 14 metri. În total, 5000 de tone de asfalt vor fi așternute pe acest segment de drum, iar proiectul prevede și amenajarea trotuarelor. Strada renovată va avea marcaje rutiere moderne, aplicate în trei culori: alb, roșu și galben. Cu galben va fi marcată zona drumului de la stațiile de așteptare a transportului public, iar cu roșu și alb vor fi evidențiate trecerile pietonale.

În paralel, vor fi făcute lucrări de amenajare a spațiilor verzi din preajmă. Copacii uscați vor fi defrișați și plantați alții, ceilalți vor fi curățați, vor fi sădite flori și semănată iarbă. Totodată, Primăria Orheiului informează că pe străzile principale ale municipiului, la intersecțiile din preajma instituțiilor de învățământ și parcările publice din oraș, actualmente sunt efectuate ample lucrări de aplicare a marcajelor rutiere.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button