fbpx

Kremlinul neagă imixtiunea în viitoarele alegeri din R. Moldova. Declarațiile lui Peskov

Autoritățile de la Moscova au respins acuzațiile lansate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu privire la presupusele încercări ale Rusiei de a interveni în procesul electoral din toamnă. Reacția vine după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 30 iulie, în cadrul căreia șefa statului a atras atenția asupra unor posibile ingerințe externe, scrie Interfax.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat drept „nefondate” declarațiile liderului de la Chișinău și a negat orice implicare a Moscovei în treburile interne ale altor țări. În același timp, oficialul rus a criticat autoritățile moldovene, susținând că „drepturile electorale ale multor moldoveni sunt îngrădite”.

„În primul rând, acest lucru nu corespunde realității, Rusia nu se amestecă în afacerile interne ale altor țări. Constatăm cu regret că drepturile electorale ale multor moldoveni sunt îngrădite, încălcate”, susține Peskov.

Declarațiile Moscovei vin în contextul în care Rusia, deși neagă orice ingerință, este implicată de peste trei ani într-o agresiune militară de amploare împotriva Ucrainei, iar mai multe state europene au acuzat Kremlinul de tentativă de destabilizare politică prin instrumente hibride în regiune.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat că Federația Rusă plănuiește să interfereze în alegerile prezidențiale și în referendumul din această toamnă prin acțiuni de destabilizare, dezinformare, finanțare ascunsă și organizarea de proteste plătite.

Articole asemănătoare

Back to top button