fbpx

Jurnaliștii au stabilit presupuse legături ale răpitorilor lui Ceaus cu servicii ucrainene de securitate. Ce spun suspecții despre aflarea lor în Republica Moldova

Jurnaliștii de la Rise Moldova, în colaborare cu cei de la portalul Слидство.Инфо din Ucraina au aflat cine sunt persoanele care ar fi implicate în răpirea lui Nicolai Ceaus. Este vorba despre patru bărbați care au legături cu serviciile de ordine sau securitate din țara vecină.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul investigației au fost identificate mașini, inclusiv una care ar aparține Ambasadei Ucrainei la Chișinău și în care, se presupune, ar fi fost scos Ceaus din țară. De asemenea, Rise afirmă că deține copiile pașapoartelor celor 10 persoane care ar fi fost implicate la comiterea infracțiunii.

Doi dintre ei sunt Eduard Stavitski și Iurii Kovalenko. Primul ar fi militar de profesie, fiind pregătit de o Academie din Ucraina unde studiază viitori spioni. Al doilea, de fapt, ar fi traversat hotarul cu identitate falsă și s-ar numi Andrei Kutsenko, care la fel, ar fi angajat ar serviciilor ucrainene de spionaj.

Kovalenko a spus jurnaliștilor că nu poate comenta cazul. La rândul său, Kutsenko a refuzat să confirme unde lucrează și a închis telefonul.

Un alt bănuit, conform investigației, ar fi fostul polițist ucrainean Andrei Kosteniuk, actualmente detectiv particular. Anterior, acesta într-un dosar penal pentru trafic de influență după ce subalternii săi ar fi sechestrat o persoană și ar fi amenințat-o ca să le ofere 4000 de dolari și un kilogram de pietre prețioase. Kosteniuk nu a spus clar jurnaliștilor dacă a vizitat sau nu Moldova în perioada indicată, dar a negat implicat în răpirea lui Ceaus.

Cel de-al patrulea individ care ar fi implicat în dosar este Mihail Bulega. El a lucrat în calitate de instructor în cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei și este unicul dintre cei patru care a confirmat că a vizitat Moldova când Ceaus a fost răpit. Bărbatul a spus că acest fapt reprezintă doar o coincidență și că a traversat hotarul pentru a se odihni, deoarece „Moldova este țara vinului”.

Investigația completă poate fi citită aici.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button