fbpx

Italia: Un bărbat din R. Moldova, găsit fără viață într-un automobil scufundat

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit decedat într-un autoturism răsturnat și parțial scufundat într-un canal de drenaj din apropierea localității Pantigliate, în zona metropolitană Milano, Italia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit presei italiene, mașina, un Alfa Romeo Giulia, a fost observată în apă de un trecător, care a alertat autoritățile. La fața locului au intervenit carabinierii, pompierii și echipele de scafandri. După recuperarea vehiculului, salvatorii au descoperit în interior trupul neînsuflețit al bărbatului.

Primele cercetări indică faptul că acesta și-ar fi pierdut viața într-un accident rutier. Anchetatorii au stabilit că automobilul figura ca fiind furat, după ce fusese sustras în aceeași noapte din localitatea Rodano, aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.

Autoritățile nu au identificat urme de violență pe corpul victimei, iar airbagurile declanșate indică un impact puternic, ceea ce susține ipoteza accidentului. Carabinierii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei și dacă în vehicul se mai aflau și alte persoane.

Articole asemănătoare

Back to top button